Stirile zilei

Criză politică în Țările de Jos. Coaliția de guvernare s-a prăbușit după retragerea partidului lui Geert Wilders

Liderul Partidului pentru Libertate (PVV) din Țările de Jos, Geert Wilders, a anunțat că formațiunea sa va părăsi coaliția de guvernare din cauza unei dispute privind migrația. Decizia ar putea duce la căderea guvernului condus de Dick Schoof după doar 11 luni de mandat, relatează Euronews.

Criza politică din Țările de Jos are loc cu doar trei săptămâni înainte ca statul să găzduiască la Haga summit-ul NATO, unde se vor lua decizii importante privind apărarea Europei, inclusiv majorarea cheltuielilor pentru înzestrarea armatelor.

Geert Wilders și-a motivat decizia de a părăsi coaliția pe X, transmițând că partenerii nu au aprobat planul său privind migrația.

„Nicio semnătură sub planurile noastre de azil. PVV părăsește coaliția”, a scris politicianul.

Liderii celorlalte partide din cadrul coaliției de guvernare și-au exprimat dezamăgirea față de anunțul său. Dilan Yesilgöz, președinta Partidului Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), a transmis că este „șocată” de decizia sa. Caroline van der Plas, lidera Mișcării Cetățenești a Fermierilor (BBB) și-a arătat dezamăgirea, susținând că Geert Wilders își pune propriile interese înaintea celor ale Țărilor de Jos.

În iulie 2024, PVV, VVD, BBB și Noul Contract Social (NSC) au format o alianță de guvernare, după aproape opt luni de negocieri pentru formarea unui nou executiv.

Lunea trecută, Geert Wilders a prezentat un plan în 10 puncte pentru a reduce drastic migrația, amenințând cu ieșirea de la guvernare dacă nu va fi adoptat. Propunerea sa includea oprirea completă a acordării de azil, precum și o suspendare temporară a reuniunilor familiale pentru solicitanții de azil care au obținut statut de refugiat. De asemenea, toți sirienii care au solicitat azil, sau se află în Țările de Jos în baza unei vize temporare, urmau să fie deportați.

Formațiunea sa politică s-a clasat pe primul loc la alegerile parlamentare din noiembrie 2023. În ciuda rezultatului, datorită opoziției acerbe a celorlalte partide, politicianul, cunoscut pentru opoziția față de imigrație, nu a reușit să obțină funcția de prim-ministru.

Sursa foto: Reuters

Articole Recomandate

Back to top button