Cod Roșu de vreme severă la București: Apa Nova mobilizează peste 500 de specialiști și recomandă măsuri preventive

Apa Nova anunță că a activat echipe extinse pentru a face față avertizării de vreme severă emisă pentru București în perioada 7-8 octombrie 2025. Compania pune la dispoziție 22 de hidrocurăţitoare, 83 de autoutilitare, 47 de echipamente de pompare și un efectiv de peste 500 de specialiști pregătiți să intervină în teren.
„Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 7-8.10.2025 şi instituirea Codului Roşu de vreme severă pentru Municipiul Bucureşti, în urma căruia sunt anunţate ploi abundente, cu cantități de precipitații estimate de peste 100 l/mp și rafale de vânt de 50–70 km/h, compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, a dispus creșterea numărului echipelor operaționale și a echipamentelor de intervenție. Pentru a gestiona impactul fenomenelor meteo prognozate, Apa Nova a suplimentat echipele operaționale din teren și este pregătită să intervină cu o flotă extinsă de 22 hidrocurăţitoare, 83 autoutilitare, 47 echipamente de pompare și un efectiv de peste 500 specialiști.”
Preventiv, echipele Apa Nova au verificat stațiile de pompare a apei pluviale din pasajele rutiere, sistemul de canalizare pe bulevardele principale și în zonele cu risc de acumulare, precum și nodurile hidrotehnice. În paralel, utilajele și personalul au fost pregătite pentru intervenții rapide.
Compania colaborează cu Dispeceratul Primăriei București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Poliția Rutieră, Administrația Străzilor, STB, Administrația Națională Apele Române și alte autorități competente pentru gestionarea eficientă a fenomenelor meteorologice.
Apa Nova recomandă cetățenilor măsuri de prevenție: curățarea rigolelor și gurilor de scurgere, evitarea parcării autovehiculelor în apropierea canalizărilor, protejarea subsolurilor și garajelor și deconectarea aparatelor electrice în zonele predispuse la infiltrarea apei.
Pentru sesizări, bucureștenii pot contacta Apa Nova la Call Center 021.207.77.77, prin live-chat pe site-ul companiei https://www.apanovabucuresti.ro/contact sau prin aplicația mobilă disponibilă în Google Play și AppStore



