Cantitate enormă de materiale de protecție, ridicată de oamenii legii / Nereguli descoperite la mai multe societăți comerciale

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a confiscat, joi, o cantitate enormă de materiale de protecție în urma unor controale efectuate la șase societăți comerciale din București, Giurgiu și Ilfov.
„În data de 07 mai a.c., Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a efectuat mai multe controale, în municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu, la sediile sau punctele de lucru a șase societăți comerciale, cu privire la modul de comercializare a unor produse și echipamente de protecție”, se arată într-un comunicat al .
În urma neregulilor depistate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 60.000 de lei.
În total au fost confiscate 2.000 de măști de protecție, o cantitate de dezinfectant și alcool sanitar și peste 4.000 de bucăți de mănuși chirurgicale.
De asemenea, au fost indisponibilizate aproximativ 400.000 bucăți măști de protecție.
sursa foto: Crucea Roșie



