PoliticStirile zilei

BREAKING Kremlinul transmite un nou mesaj de susținere pentru Călin Georgescu: „Orice scrutin organizat fără el nu va avea legitimitate”

Alegerile prezidențiale din România nu vor avea legitimitate, dacă la acestea nu va participa și Călin Georgescu, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, notează Agerpres.

„Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (n.r. – Călin Georgescu) nu va avea legitimitate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Peskov a subliniat că respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidenţiale este o „încălcare a tuturor normelor democraţiei în centrul Europei”.

„În acest caz, România a ales calea dispreţului faţă de democraţie ca atare”, a comentat Peskov decizia Biroului Electoral Central al României de a respinge candidatura lui Georgescu la alegerile prezidenţiale din 4 mai, în care acesta era dat drept favorit, notează EFE.

Dmitri Peskov a negat acuzaţiile cum că Georgescu ar avea legături cu Federația Rusă.

„Sunt acuzaţii absolut nefondate”, a insistat el.

GRU i-a luat apărarea lui Georgescu

Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse a transmis marți un comunicat de presă în care îi ia apărarea lui Călin Georgescu, pus sub învinuire săptămâna într-un dosar penal privind acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Fără să prezinte niciun fel de probe, rușii susțin că ancheta împotriva lui Georgescu ar fi fost solicitată de Comisia Europeană.

„Bruxelles-ul este extrem de preocupat de faptul că noul lider al Casei Albe ar putea slăbi „suprastructura globalistă europeană” și se bazează în acest demers pe lideri conservatori cu orientare națională, precum prim-ministrul Ungariei V. Orban, prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, și candidatul la președinția României, Călin Georgescu. Conform informațiilor disponibile Serviciului de Informații Externe al Rusiei, decizia Parchetului României de a aduce acuzații împotriva lui Georgescu este susținută de conducerea Uniunii Europene. Președintele Comisiei Europene, W. von der Leyen, care a jucat un rol major în invalidarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România la sfârșitul anului 2024, a cerut autorităților actuale din București să nu-i permită lui Georgescu să participe la alegerile repetate din luna mai a acestui an. Ea a amenințat cu restricționarea accesului României la fondurile UE dacă reprezentantul „forțelor nesistemice” va continua să participe la campania electorală”, arată SVR.

Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 zile într-un dosar penal în care este cercetat pentru comiterea a șase infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, inițierea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid sau crime de război și propagarea doctrinei fasciste, fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale și comunicare de informații false.

Tot în același dosar au fost arestați preventiv 16 apropiați de-ai lui Horațiu Potra. Instanța a emis mandat de arestare și pe numele liderului mercenarilor români din Congo, însă acesta a fugit din țară înainte ca procurorii să descindă în locuința sa.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button