AEP: Alegerile prezidențiale din 4 mai, validate ca fiind corecte și transparente de observatorii internaționali
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis luni că procesul electoral din 4 mai a fost apreciat pozitiv de către observatorii internaționali, care au participat la alegerile prezidențiale din România. Aceștia au subliniat că scrutinul s-a desfășurat într-un mediu caracterizat prin corectitudine, integritate și transparență – „valori esenţiale pentru parcursul unei democraţii consolidate”.
În cadrul sesiunii de închidere a Programului electoral de observare, derulat între 2 și 5 mai 2025, participanții și-au exprimat aprecierea față de modul în care a fost organizat și gestionat procesul electoral. Observatorii au remarcat, de asemenea, că „au fost respectate drepturile electorale ale tuturor cetăţenilor, care au avut posibilitatea să îşi exprime liber opţiunile de vot”, potrivit unui comunicat al AEP.
Pentru alegerile prezidențiale din acest an, AEP a acreditat 159 de observatori internaționali, proveniți din organizații internaționale partenere, autorități electorale din străinătate, misiuni diplomatice și instituții europene și internaționale precum OSCE/ODIHR și Adunarea Parlamentară a OSCE. AEP le-a mulțumit tuturor acestora pentru participarea și implicarea lor.
Președintele AEP, Zsombor Vajda, a reafirmat angajamentul instituțiilor românești față de principiile electorale democratice, subliniind importanța desfășurării unor alegeri libere și corecte pentru consolidarea democrației. Totodată, instituția a evidențiat aprecierea exprimată de Comisia Electorală Federală a SUA, care a constatat că alegerile au fost organizate în conformitate cu standardele internaționale.
Printre organizațiile și instituțiile reprezentate s-au numărat RECEF, A-WEB, Swiss Democracy Foundation, precum și autorități electorale din țări precum SUA, Estonia, Lituania, Malta, Mexic, Moldova, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Africa de Sud, Filipine, Ungaria, Albania, Ucraina, Tunisia, Kazahstan și India. De asemenea, la procesul de observare au luat parte și reprezentanți ai ambasadelor din SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Norvegia, Suedia, Ungaria, Turcia și Kazahstan.
Prezența observatorilor internaționali în secțiile de votare în ziua alegerilor a contribuit la creșterea transparenței și la validarea bunei funcționări a procesului electoral. AEP subliniază că astfel de misiuni de observare sprijină schimbul de experiență între specialiști și promovează bunele practici dezvoltate de România în domeniul electoral.



