Thursday, July 4, 2024
Jurnalism corect


Spitalul Floreasca neagă utilizarea oxycodonei, după acuzațiile din instanță ale lui Vlad Pascu

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 6 iunie 2024

Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2 – Toxicologie din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, a declarat că spitalul nu a folosit niciodată oxycodona, după ce Vlad Pascu a susținut în instanță că dealerul său de droguri a obținut substanța de la o persoană care ar lucra la Spitalul Floreasca.

Potrivit Digi24, în instanță, Pascu a susținut că Tudor Duma, cunoscut sub numele de „Maru” și dealerul său de droguri, ar fi obținut pastile de oxycodonă de la o persoană poreclită „Doctorul”, care ar lucra la Spitalul de Urgență Floreasca.

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a susținut printr-un comunicat de presă, că nu a achiziționat niciodată produsele Oxycodona și Xanax. În plus, spitalul subliniază că are implementate, conform legii, măsuri stricte de securitate fizică și procedurală pentru gestionarea medicației, în general, și a medicației speciale, în particular. Aceste măsuri sunt menite să asigure că medicamentele sunt administrate și gestionate corect și în siguranță.

„Acest lucru a fost constatat şi de comisia care a verificat tot ceea ce este legat de medicaţia specială (din care fac parte şi substanţele opiacee), după tentativa de efracţie în farmacia spitalului de la finele anului trecut. Cu acest aspect nu s-au sesizat abateri de la legislaţie şi nici lipsuri din gestiune ale acestor substanţe”, se precizează în comunicat.

Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2 – Toxicologie, a clarificat că în unitatea medicală nu a fost niciodată prezentă oxycodona. El a subliniat că, de când lucrează la Spitalul de Urgenţă Floreasca, farmacia spitalului nu a achiziționat niciodată oxycodonă.

Vlad Pascu, tânărul care a provocat accident mortal de la 2 Mai, sub influența drogurilor, a fost adus joi la Tribunalul București pentru a depune mărturie în cazul lui Tudor Duma, cunoscut ca „Maru”, dealerul său de droguri.

DIICOT i-a trimis în judecată pe Tudor Duma și pe frații Ştefan Ciprian Constantin și Costin Anton Constantin în decembrie 2023, acuzați de trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și de deținerea acestor droguri pentru consum propriu, în formă continuată.

În instanță, Vlad Pascu a declarat că îl cunoaște pe Tudor Duma de la vârsta de 14 ani și că făceau parte din același cerc de consumatori de droguri. Pascu a povestit că, în aprilie 2023, a consumat 10 grame de metamfetamină la el acasă, droguri aduse de Tudor Duma.

Vlad Pascu a explicat că, tot în acea zi, un dealer poreclit  „Doctorul”, care lucrează la Spitalul de Urgență Floreasca, i-a vândut 40 de pastile de oxycodonă. Pascu a mai menționat, de asemenea, că a mai cumpărat Xanax de la această persoană în urmă cu patru ani.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW