Tuesday, February 18, 2020
Jurnalism corect


Ședința conducerii Parlamentului în care trebuia stabilit calendarul moțiunii de cenzură a fost amânată la cererea social-democraților/ Decizia PSD

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 4 februarie 2020 Etichete: , ,

Ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului, în care trebuia să fie stabilit calendarul pentru  dezbaterea și votul moțiunii de cenzură, a fost amânată la cererea social-democraților

Potrivit unor surse politice, PSD are informații conform cărora Guvernul Orban va da, marți, OUG pe alegerea primarilor în două tururi și pentru alegerea șefiilor de Consilii Județene.

Ședința BPN a fost amânată după ce social-democrații nu au ajuns la Parlament. Aceștia așteaptă ședința de guvern pentru a afla ce decizii vor lua liberalii.

Premierul Ludovic Orban a negat aceste informații.

„Nu, pentru asta ne-am asumat răspunderea în fața Parlamentului. Să dăm OUG când ne-am angajat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi?. Nu vă gândiți că am avut o situație, dar situația prin care am fost obligați să emitem OUG cu domeniul prin care ne-am angajat răspunderea a apărut la legea de corectare a OUG 114 și am fost obligați să adoptăm OUG pentru că a fost atacată la CCR și pentru că execuția bugetară nu era posibilă fără reglementarea din legea pe care ne-am angajat răspunderea. (…) Situația în care ne găsim este o situație diferită. Noi suntem în procedura de angajare a răspunderii. Nu poți să emiți o OUG în momentul în care tu ți-ai asumat răspunderea pe un proiect de lege”, a declarat Orban.

Inquam Photos / George Calin

Citeste si:  Fost președinte al CCR: Conflict juridic poate fi între două instituții, nu între două doamne care se ceartă și nu se înțeleg

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *