Sunday, July 7, 2024
Jurnalism corect


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu doreşte să-și prelungească mandatul

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 12 februarie 2023

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, îşi va încheia mandatul aşa cum este planificat, în octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al alianţei, după ce un ziar a anunţat că se pregăteşte o nouă prelungire, transmite Reuters.

”Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori, iar acesta a servit un total de aproape nouă ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, sâmbătă seara.

”Mandatul secretarului general se încheie în luna octombrie a acestui an şi nu are intenţia de a solicita o altă prelungire a mandatului său”, a spus Lungescu.

Anterior, Welt am Sonntag a relatat că mandatul lui Stoltenberg ar urma să fie prelungit din nou, deoarece alianţa doreşte să menţină stabilitatea în timpul războiului din Ucraina.

Stoltenberg, economist de pregătire şi fost lider al Partidului Laburist din Norvegia, a avut mandatul NATO prelungit anul trecut.

A fost prim-ministru al Norvegiei în perioada 2000-2001 şi 2005-2013, înainte de a deveni şef al NATO în anul următor.

El a fost, de asemenea, ministru de Finanţe şi ministru al Energiei.

Welt a spus că membrii alianţei vor să-i ofere lui Stoltenberg oportunitatea de a prezida summitul care va marca a 75-a aniversare a organizaţiei, la Washington, în aprilie 2024.

El va fi, de asemenea, în poziţia de a deveni preşedinte al Băncii Mondiale, atunci când David Malpass va demisiona aproximativ în acelaşi timp.

Nu a fost luată nicio decizie cu privire la cine îi va succeda lui Stoltenberg, dar prim-ministrul Spaniei Pedro Sanchez şi secretarul britanic al Apărării Ben Wallace sunt printre candidaţii de frunte pentru această funcţie, potrivit Welt.

CITEȘTE ȘI: Cine va fi viitorul şef al NATO? Politico: Şansele lui Klaus Iohannis sunt mici

Sursa foto: NATO

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW