Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Românii şi-ar putea cumpăra vechime în muncă. Anunţul ministrului Muncii

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 4 august 2020 Etichete: , ,

Românii care nu au toată perioada de cotizare pentru pensionare şi-ar putea cumpăra vechime în muncă, a anunţat ministrul Violeta Alexandru.

„Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, adică de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Sunt persoane care mi-au semnalat acest lucru, mi-au adus în atenţie faptul că ar avea disponibilitate constatând că din toată perioada de stagiu minimal de cotizare le lipsesc câţiva ani şi ar fi dispuşi să îi acopere în acest moment. Ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi ulterior voi decide”, a anunţat ministrul Muncii marţi seara la TVR.

De asemenea, există posibilitatea unei prevederi privind reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu mai mulţi copii.

Referitor la creşterea pensiilor de la 1 septembrie, Violeta Alexandru susţine că procentul depinde de situaţia încasărilor la buget.

„Toată determinarea Cabinetului este ca pensiile să crească, să fie centrul deciziei pe care o vom lua cu privire la rectificarea bugetară anunţată în maximum două săptămâni. Suntem determinaţi să fie creşterea de la 1 septembrie. Procentul este cel pe care îl va prezenta Ministerul Finanţelor după ce va prezenta situaţia încasărilor la buget. Trebuie găsite resurse pentru a asigura o creştere a pensiilor nu numai anul acesta. Mi se pare o tragedie să măreşti doar dintr-un alt calcul decât cel raţional, respectiv ceea ce poate suporta bugetul şi peste un an să anunţi oamenii că nu se poate susţine creşterea”, a spus Alexandru.

Sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW