Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


România, printre cele cinci state europene care încă nu au atins vârful epidemiei de coronavirus

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 4 mai 2020 Etichete: , , , ,

România se află printre țările europene în care nu a fost încă atins vârful epidemiei de coronavirus. Printre aceste state se numără și  Polonia, Marea Britanie, Suedia și Bulgaria.

Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, a declarat, luni, la Bruxelles, că Marea Britanie, Polonia, România și Suedia nu au arătat ”schimbări substanțiale” în ultimele 14 zile, în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri.

În același timp, oficialul a mai arătat că Bulgaria înregistrează încă o creștere a numărului de cazuri de infecții.

În ceea ce privește restul statelor din Europa, Ammon susține că au fost înregistrate scăderi ale numărului de îmbolnăviri.

„Începând de sâmbătă, pare că primul val al epidemiei și-a depășit vârful, la nivelul Europei”, a precizat Ammon, într-o videoconferință cu europarlamentarii, citată de Reuters.

sursa foto: incont.stirileprotv.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *