Stirile zilei

Transportatorii și fermierii continuă protestele. Coloane de vehicule la Afumaţi şi Vama Siret

Centrul Infotrafic anunţă, miercuri dimineaţă, că traficul este restricţionat în două judeţe, urmare a protestului transportatorilor şi fermierilor. În continuare sunt maşini şi utilaje parcate pe DN 2, în judeţul Ilfov, la Afumaţi, dar şi la Vama Siret.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, cea din care fac parte marile asociații de fermieri a anunțat luni, în urma discuțiilor cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, că nu mai există temei pentru continuarea protestelor, după ce toate revendicările au fost asumate și au primit termene clare de implementare. Cu toate acestea, protestul continuă în cea de-a opta zi de la declanşarea manifestațiilor.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (06:45), nu sunt înregistrate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier. În ceea ce priveşte situaţia protestelor transportatorilor/fermierilor, traficul rutier este restricţionat în două judeţe”, transmis, miercuri, Centrul Infotrafic.

Potrivit sursei citate, este restricţionat traficul pe DN 2, la Afumaţi, judeţul Ilfov, unde banda 1 a sensului de mers către Capitală este ocupată de autovehiculele parcate, circulaţia desfăşurându-se pe banda nr. 2.

De asemenea, sunt probleme tot pe DN 2, în Vama Siret, unde sensul de ieşire din ţară este ocupat de autovehiculele protestatarilor, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ pentru ambele direcţii.

Cererea pentru autorizarea unui protest de amploare în centrul Capitalei, respinsă de Primărie

Primăria Municipiului București a respins, marți, o cerere pentru autorizarea unui protest al fermierilor și transportatorilor în centrul Bucureștiului. Potrivit primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, protestatarii ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi dus la paralizarea transportului în Capitală.

„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București. Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației. Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun. Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button