Stirile zilei

Stația de metrou Tudor Arghezi va fi inaugurată miercuri pentru a treia oară

Stația de metrou Tudor Arghezi, construită în prelungirea Magistralei 2, în sudul Capitalei, va fi deschisă miercuri pentru călători. Pentru început, trenurile vor circula în sistem pendulă, la interval de 8 minute, în condițiile în care operaționalizarea sistemului de automatizare și siguranța a traficului nu este finalizată.

Lucrări la stația de metrou Tudor Arghezi, care cuprind realizarea unei linii duble în lungime de 1,6 km, au debutat în ianuarie 2021 și ar fi trebuit finalizate în termen de 2 ani.

În decembrie 2022, premierul Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților la acea vreme, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, i-au „tăiat panglica”. Cu toate acestea, stația nu a fost deschisă la acel moment, în condițiile în care nu erau finalizate toate lucrările. Prezent la rândul său la acel eveniment, șefa Metrorex, Mariana Miclăuș, a anunțat un termen de „una-două luni” pentru finalizarea testelor și deschiderea efectivă.

Lunile au trecut, iar stația tot nu a fost deschisă. În mai 2023, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Ministerul Transporturilor, Miclăuș a anunțat că totul ar trebui să fie gata „într-o lună sau două”.

„Am realizat testele. A fost semnat procesul-verbal recepție, cu obiecții, în sensul că nu a fost finalizat sistemul de automatizare a traficului. Primăria Sectorului 4 face demersuri astfel încât investiția să fie transferată în administrarea Metrorex, după care va fi pusă în funcție și această stație. (…) Personal cred că într-o lună sau două”, a declarat Mariana Miclăuș.

Nici acest termen nu avea să fie respectat. Abia pe 24 octombrie, însoțit de prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, și de șefa Metrorex, Daniel Băluță a anunțat că stația va fi deschisă în data de 15 noiembrie.

Acest ultim termen va fi respectat, însă asta nu înseamnă că toate lucrările sunt gata. Sistemul de automatizare nu este nici acum pe deplin operaționalizat, motiv pentru care trenurile vor circula în sistem pendulă, la intervale de 8 minute.

Prima stație de metrou realizată de o primărie de sector

Valoarea totală a proiectului este de circa 50 milioane de euro, dintre care 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar cofinanțarea de 15% a fost asigurată de Primăria Sectorului 4.

Împreună cu linia de legătură, noua stație are o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, și are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri. Stația este construită la nivel suprateran și are un regim de înălțime de P+2E. Peronul stației se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, stația Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea este situată vizavi de stația de metrou și asigură legătura cu peronul noii stații, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce sub-traversează Șoseaua Berceni.

Mai mult, accesul călătorilor pe peron este facilitat de șapte scări rulante, precum și de șapte lifturi care vor ușura accesul persoanelor cu dizabilități. Pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcționare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Primăria vrea alte trei stații

În momentul de față, Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Berceni a fost finalizat și aprobat de către Metrorex.

Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condițiile în care în acest moment, această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute.

Traseul va avea trei stații ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători. Mai mult, noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button