PoliticStirile zilei

Controversatul Nicu Marcu, unul dintre apropiații lui Paul Stănescu, numit la conducerea ORNISS

Nicu Marcu, unul dintre apropiații „baronului” PSD de Olt, Paul Stănescu, numit în funcția de director al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat în locul lui Marius Petrescu.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius Petrescu se eliberează din funcţia de director general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat”, se arată în decizia premierului publicată vineri în Monitorul Oficial.

Nicu Marcu a condus Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu un salariu lunar de 12.500 de euro. Mandatul său a fost marcat de liberalizarea tarifelor la energie, în timpul căreia mai mulți furnizori au majorat „peste noapte” tarifele, cu toate că acestea fuseseră agreate cu clienții pe o perioadă determinată. De asemenea, tot în timpul mandatului său la ASF au intrat în faliment cele mai mari firme de pe piața RCA – City Insurance și Euroins -, fapt ce a dus la păgubirea a milioane de români.

În martie 2023, în plin scandal al acestor falimente, Libertatea a dezvăluit că în anul anterior Nicu Marcu a încasat 15 salarii, de câte 12.500 de euro fiecare.

Articole Recomandate

Back to top button