Comisia Europeană anunță că TikTok și-a angajat experți pentru alegerile prezidențiale din România

Aflată sub o investigație a Comisiei Europene în urma alegerilor anulate din România, platforma TikTok și-a îmbunătățit aparent modul de detectare și etichetare a conturilor politice, a angajat mai mulți experți în limba română și în politica românească, a anunțat marți comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, notează Euronews.
Comisia Europeană a început o investigație asupra TikTok, în decembrie anul trecut, în urma informațiilor dezvăluite de autoritățile române privind influențarea alegătorilor prin intermediul rețelelor sociale.
Potrivit comisarului european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, aplicația chinezească a realizat schimbări interne pentru a proteja alegerile prezidențiale din România din luna mai de interferențe externe.
„În ceea ce privește alegerile viitoare din România, din luna mai, salutăm schimbările făcute de TikTok. Acestea includ o mai bună detectare și etichetare a conturilor politice, un număr mai mare de experți în limba română și încă 120 de experți suplimentari în cadrul echipei pentru alegerile din România.”, a transmis comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, în fața membrilor Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.