Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Robert Cazanciuc, despre declarațiile premierului cu privire la magistrați: Forme de intimidare şi de încercare de control asupra judecătorilor din România

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 25 iunie 2020 Etichete: , ,

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, susține că declarațiile premierului Orban cu privire la activitatea magistraților reprezintă „forme de intimidare şi de încercare de control” al judecătorilor.

„Ori de câte ori cineva ia o decizie pe baza legii, care nu convine Guvernului PNL, imediat – un atac la adresa unităţii fundamentale a statului român. Ceea ce nu este o noutate în aceste zile – agresivitatea pe care Guvernul PNL, premierul Orban, o are la adresa justiţiei din România. În momentul de faţă, Orban şi PNL vor să controleze şi să intimideze justiţia. Declaraţia potrivit căreia Curtea de Apel Bucureşti nu a procedat cum trebuie, şi ştie domnul Orban cum să procedeze în cazul Hotărârii de Guvern privind Ministerul de Finanţe, declaraţia liderului PNL de zilele trecute de la Cameră, care a atacat Curtea Supremă, nu sunt decât forme de intimidare şi de încercare de control asupra judecătorilor din România, ceea ce este absolut inadmisibil”, a afirmat Cazanciuc, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul central al PSD.

Președintele CSM, Nicoleta Ținț, a anunțat, joi, că a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu declarațiile premierului Ludovic Orban de miercuri, în care i-a îndemnat pe magistrați „să judece cu mai multă atenție”, după ce Curtea de Apel București a suspendat reorganizarea Ministerului Finanțelor.

„De aseară, de când au apărut in spatiul public afirmațiile premierului, am solicitat transcriptul acestora si, de dimineata, toate materialele care au apărut pe presă, împreună cu transcriptul, le-am transmis Inspectiei Judiciare pentru a face verificări”, a spus presedintele CSM, în cadrul ședinței de joi.

Premierul Orban a declarat, miercuri, după ce Curtea de Apel București a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice, că îi îndeamnă pe judecători să judece cu „mai multă atenție”.

„Este vorba despre o suspendare care este decisa pana la judecarea de fond. Sigur ca nu pot sa nu imi pun intrebari ce treaba exista in aceasta procedura. Eu cred ca managementul unui minister trebuie sa isi organizeze ministerul asa cum considera necesar.

Nu suntem la primele astfel de decizii si aici chiar ii indemn pe judecatori sa judece cu mai multa atentie, pentru ca in elaborarea hotararilor de guvern de organizare si functionare ale ministerelor, ale autoritatilor administratiei centrale, conducatorii acestor institutii au posibilitatea legala de a-si organiza activitatea in departamente, directii generale, asa cum considera ei ca este bine.

Daca in felul asta se suspenda hotarari de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma in administratie va fi intarziata, pentru ca cine stie cand se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, ma rog a prevederilor legate de Directia Juridica, nu mi se pare corecta”, a spus Orban.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com