Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Rămas în funcție după ce a fost condamnat definitiv pentru corupție, fostul director adjunct al ARR a fost plasat sub control judiciar

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 2 noiembrie 2020

Fostul directorul adjunct al Autorității Rutiere Române, Alin Țucmeanu, a fost plasat sub control judiciar, după ce acesta ar fi rămas în funcție, deși a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Fostul director general al ARR, Aurelia Surulescu, va fi urmărită penal pentru abuz în seriviciu. 

Alin Țucmeanu a fost condamnat definitiv, în aprilie 2019, la doi ani și șase luni cu suspendare de închisoare, pentru complicitate la dare de mită. Judecătorii au decis și interzicerea, pe o perioadă de patru ani, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere într-o autoritate de stat.

Condamnă pe inculpatul ȚUCMEANU ALIN IULIAN, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită”, potrivit unui comunicat DNA emis în anul 2019.

Aurelia Surulescu, fostul director general al ARR, l-ar fi menținut în funcție pe Alin Țucmeanu, fără să respecte decizia judecătorilor din anul 2019.

Transmitem în totalitate comunicatul emis luni de DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 octombrie 2020, a inculpatului ȚUCMEANU ALIN IULIAN, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorității Rutiere Române (A.R.R.), sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de neexecutare a sancțiunilor penale.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecta SURULESCU AURELIA, la data faptei director general al Autorității Rutiere Române, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 03 aprilie 2019, prin decizia penală nr. 455/A, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9432).
Deși a luat la cunoștință de dispozițiile deciziei penale mai sus menționate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcția de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorității Rutiere Române, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situații juridice.
Cea care l-ar fi menținut în funcție a fost suspecta Surulescu Aurelia care, în calitate de director general al A.R.R., ar fi încălcat cu intenție dispozițiile prevăzute în Codul Muncii și nu ar fi constatat, prin decizie, în termenul legal, încetarea de drept a contractului de muncă pe care inculpatul Țucmeanu Alin Iulian îl avea încheiat cu instituția publică pe motiv de condamnare penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații, între care:
– să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
– să nu exercite nicio funcție de conducere în cadrul Autorității Rutiere Române.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”

Sursă foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *