Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Radu Mazăre și Decebal Făgădău, foști primari ai municipiului Constanța, trimiși în judecată de DNA pentru vânzarea ilegală a 13 terenuri. Prejudiciul, estimat la peste 1.800.000 euro/ Primăria Constanța s-a constituit parte civilă

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 30 decembrie 2020 Etichete: , ,

Radu Mazăre și Decebal Făgădău, foști primari ai municipiului Constanța, au fost trimiși în judecată, în două dosare distincte, pentru vânzarea ilegala a 13 terenuri din Constanța. Alături de ei va fi judecat fostul secretar al municipiului. Prejudiciul estimat de procurori depășește 1.800.000 euro.

Radu Mazăre, la data faptei primar al Constanței, și Decebal Făgădău, viceprimar la acel moment, sunt acuzați de abuz în serviciu, iar fostul secretar Marcela Enache de complicitate la aceasta infracțiune.

Primăria municipiului Constanța se constituie parte civilă cu 1.732.687 euro, respectiv 133.688 euro.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța.

Acuzațiile DNA:

1. În perioada 2007 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/radu-mazare-si-decebal-fagadau-fosti-primari-ai-municipiului-constanta-trimisi-in-judecata-de-dna-pentru-vanzarea-ilegala-a-13-terenuri-prejudiciul-estimat-la-peste-1-800-000-euro-primaria-consta/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/radu-mazare-si-decebal-fagadau-fosti-primari-ai-municipiului-constanta-trimisi-in-judecata-de-dna-pentru-vanzarea-ilegala-a-13-terenuri-prejudiciul-estimat-la-peste-1-800-000-euro-primaria-consta/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *