Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Putin va lipsi de la summitul G20 şi nu intervine nici prin videoconferinţă

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 11 noiembrie 2022

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul Grupului Celor 20 (G20) programat peste o săptămână, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis vineri, 11 noiembrie, că președintele nu va interveni nici prin videoconferință.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, îl va reprezenta pe Putin pe teren la întâlnirea de pe insula Bali, au mai spus oficialii ruși.

Președintele indonezian Joko Widodo a încercat să medieze conflictul dintre puterile globale înainte de ceea ce va fi prima întâlnire a liderilor grupului de când Federația Rusă a invadat Ucraina.

„(Președintele) a încercat să se asigure că toată lumea se liniștește și asta pare să se întâmple acum”, a declarat Luhut Pandjaitan, ministrul coordonator al afacerilor maritime și de investiții al Indoneziei.

Președintele indonezian a mai declarat că Federația Rusă e binevenită la summit, dar se teme că va conduce la o creștere „foarte îngrijorătoare” a tensiunilor internaționale.

„G20 nu este menit să fie un forum politic. Este menit să fie despre economie și dezvoltare”, a spus el.

Indonezia l-a invitat, de asemenea, pe președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, care a spus că nu va participa dacă Putin o va face.

Președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping sunt așteptați să se alăture liderilor mondiali la summitul care începe pe 15 noiembrie. Detalii aici

G20 reuneşte 20 de țari printre care și China, Franţa, Germania, Rusia, SUA. Împreună, membrii G20 reprezintă aproximativ 90% din PIB-ul mondial, 80% din comerțul mondial și două treimi din populația lumii, precum și aproximativ 60% din totalul terenurilor agricole și circa 80% din comerțul mondial cu produse agricole, potrivit Comisiei Europene.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW