Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


PSD, împărţit în tabere înainte de alegerea noului preşedinte. Ce şanse au oamenii lui Dragnea să obţină funcţii

By Tudor Alexandru , in Opinii Stirile zilei , at 25 iunie 2019 Etichete: , , ,

Fierbere in Partidul Social Democrat înainte de Congresul de la sfârșitul săptămânii. Viorica Dăncilă caută aliați, iar contestatarii ei se poziționează și acționează. Liviu Pleșoianu a anunțat că își dorește și el președinția partidului și că va fi unul dintre candidați. Parlamentarul o acuză pe Dăncilă că a predat partidul „cu arme și muniție către Iohannis” și că ar fi „teleghidată”. Pe de altă parte, din tabara premierului se încercă îndepărtarea celor care îl susțineau pe Liviu Dragnea. Unul dintre ei este Codrin Ștefănescu. 

Surse politice susțin că statutul partidului se va modifica în așa fel încât secretarul general nu va mai fi ales de Congres, ci de Comitetul Executiv, adică într-un format mai restrâns, la propunerea președintelui partidului. Aceasta schimbare ar avea consecinţe asupra candidaturii lui Codrin Ştefănescu, spun sursele citate. Decizia ar urma să fie luată la Congresul din 29 iunie. 

Codrin Stefănescu : Neapărat trebuie să ne trezim

Codrin Ștefănescu, fost secretar general PSD, demis de Viorica Dăncilă, își dorește funcția înapoi. El și-a depus astazi candidatura pentru funcția deținută în perioada în care partidul era condus de Liviu Dragnea.

„Neapărat trebuie să ne trezim şi să ne recuperăm electoratul. Să câştigăm alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Să fim consecvenţi şi loiali credinţelor noastre. Mai mult ca niciodată, acum trebuie să fim uniţi”, susține Codrin Ștefănescu într-o declarație publică.

Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, despre Liviu Dragnea: „Un lider care s-a comportat ca un șmecheraș de mahala, într-o lume în care principiile contează, ca și valorile”

Garda veche a partidului, lăsată în repaus de Liviu Dragnea, reacționează de pe margine și se poziționeaza clar împotriva celor care au condus și conduc partidul în acest moment. Ioan Mircea Pașcu, fost europarlamentar, dar și Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii,  au criticat dur ceea ce s-a întâmplat în PSD în ultimii ani.

„Ultimele săptămâni stau sub semnul unui drăgnism rezidual. Și am convingerea că el, drăgnismul, va dăinui, așa cum dăinuie și ceaușismul. Pentru că este expresia degenerării grave a politicului: partidele au rămas doar niște instrumente ale luptei pentru putere. În rest nu mai produc nimic! (…)

Cu o mentalitate de argat, a transformat partidul speranțelor a milioane de oameni într-o afacere personală. (…) Modul în care a ieșit din scenă e trist, fără a fi însă tragic. Aroganță provincială, beția unei puteri iluzorii, a unui “scor istoric”, în 2016, căruia nu i-a înțeles semnificațiile. Un permanent joc la cacealma, o contraselecție fără precedent în partidul lui Iliescu și Năstase, o ruptură nemaiîntâlnită la vârful partidului între discurs și realitate”, susține Ionuț Vulpescu.

„La viitorul congres, PSD are șansa reala – rămâne de văzut dacă o va și valorifica – sa scape de pripășiții din alte partide, cocoțați la conducere, cu toate consecințele pe care suntem acum nevoiți sa le administram!

Ce, nu mai exista pesediști 100% care sa își conducă partidul, trebuie lăsat pe mâna traseiștilor, unii dintre ei, de profesie?”, a scris Ioan Mircea Pascu pe Facebook.

La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc Congresul Extraordinar al PSD, unde partidul își se va alege noua conducere.

Foto: Inquam Photos – Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com