Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Protestele AUR, între campanie electorală și propagandă-ANALIZĂ

By Dragomir Georgiana , in Analize & Investigatii , at 10 mai 2023 Etichete: , , , , ,

Alianța pentru Unirea Românilor(AUR) a desfășurat, miercuri, 10 mai,  un protest soldat cu sancțiuni contravenționale și acuzații de agresiune din partea fostului premier al României, Ludovic Orban. Reprezentanții acestei formațiuni politice, în frunte cu deputatul George Simion, au protestat în fața Parlamentului, dar și în plenul Camerei Deputaților, acuzând că un proiect de lege supus votului ar urma „separe copiii români de familii”.

„Jos laba de pe copiii românilor”,  „Nu vă atingeți de copiii României! Sinistrul proiect PLx 145 prin care PSD și PNL vor să ne ia copiii de lângă noi va fi azi supus la vot în Camera Deputaților. Apărăm copiii României!”, sunt câteva dintre mesajele scandate și afișate de reprezentanții AUR. Textul de lege, aprobat în cele din urmă de deputați, după cum Main News a relatat, prevede, însă, tocmai posibilitatea ca minorii să fie integrați în familie. Mai mult decât atât, proictul de lege criticat de AUR a primit în unanimitate aviz pozitiv în Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați la 4 aprilie 2023. Semnatar, în calitate de președinte, este chiar Dan Tănasă, senator AUR.

De la campanie electorală, la propagandă

Astfel, am dorit să aflăm ce se „ascunde” în baza acestui comportament, manifestat de AUR, din punct de vedere politic, social. Andrei Vlăduțescu, doctorand în Științe Politice, asistent universitar la Universitatea „Ovidius”,  susține că toate scenele de astăzi, arătate de AUR se înscriu în termenul de „propagandă”.

„Este evident că se creează această emoție. La știri nu știu dacă se explică legile pe îndelete. Dar, ca om care, te informezi strict de la TV și vezi că unii parlamentari țipă: „nu furați copiii”, ai tendința să crezi că cineva, în cazul de față, statul vrea să îți fure copiii. Este tipic propagandei. Eu sunt apolitic, dar știu că electoratul AUR așa a venit, pe baza protestelor..

Cum ar trebui să fie campania electorală . De ce e diferită de propagandă

Ce înseamnă propaganda(…) mijloace, metode, proceduri de disemninare a unor mesaje care promovează o doctrină, un program, o teorie, o organizație, cu scopul de a convinge și de a câștiga adepți.  Dacă ne gândim că anul 2024 este electoral, putem să tragem o concluzie. Toate formele de manipulare sunt explicate și mai bine în cartea profesorului Ștefan Vlăduțescu, „Comunicare jurnalistică negativă”, sub egida Academiei Române. Cum ar trebui să fie campania electorală diferită de propagandă? În primul rând, să înceapă la termenul fixat și să de desfășoare factual, pe fapte”, spune Ștefan Vlăduțescu.

Cristian Pîrvulescu, politolog: Un derapaj fascist

Despre comportamentul deputatului George Simion s-a exprimat, în trecut, și politologul Cristian Părvulescu.El susține că această atitudine, violentă, ar trebui taxată. „Un derapaj fascist fără precedent care trebuie taxat. Comportamentul lui George Simion e inadmisibil, eu cred că se poate ridica imunitatea parlamentară „,declara  la RFI,  Cristian Pîrvulescu, după  incidentul violent de  la tribuna Camerei Deputaților, în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat de președintele AUR. 

Ce prevede, de fapt, proiectul de lege care a declanșat protestele AUR. Adopțiile internaționale sunt interzise de 22 ani

Observatorul Naţional al Copiilor va fi o bază de date online care va putea fi accesată de toate judeţele prin Direcțiile Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC). În aceasta  vor fi incluşi toţi copiii care reprezintă cazuri de vulnerabilitate (abuz, neglijare, sărăcie extremă), inclusiv cei aproape 50.000 de copii care sunt în situaţia de a fi adoptaţi după ce au fost lăsați în grija statului. În momentul în care aceşti copii vor fi incluşi de către autorităţile locale în Observatorul Naţional al Copiilor, jumătate din cheltuială va fi suportată de către Guvern prin Ministerul Familiei. Acest proiect de lege a fost inițiat de ministrul Gabriela Firea(PSD). Din nota de fundamentare a proiectului de lege care a declanșat protestele AUR, rezultă că, ideea de la care a pornit este tocmai posibilitatea familiilor sărace să-și susțină copiii, pentru a preveni instituționalizarea lor.„Nimeni nu va lua românilor copiii!! Adopțiile internaționale, de către cetățenii străini, sunt interzise în România de 22 de ani!”, a precizat ministrul Familiei, Gabriela Firea, după protestele AUR.

Psiholog Alina Oprea, specializată în trauma copilului: Minorul are nevoie de protecție. Baza începe din familie

Alina Oprea, psiholog specializat în trauma copilului, spune că statul are obligația să ia măsuri pentru menținerea copilului în familie, pentru  o dezvoltare armonioasă și să acționeze imediat atunci când familia nu mai este mediul propice pentru a deveni un adult sănătos.

„Baza începe din familie. Minorul are nevoie de protecție. Faptul că se dorește ca un copil să fie adoptat, să crească într-o familie este obligația statului. De asemenea, este necesar ca statul să ia măsuri rapide când familia naturală sau adoptivă nu mai poate oferi protecție. Traumele se formează în primii ani. Deci, e de dorit ca minorii să aibă un cadru sănătos de dezvoltare”, a explicat psihologul Alina Oprea, pentru Main News.

CITEȘTE ȘI: George Simion dă vina pe Jandarmerie pentru agresiunea asupra lui Ludovic Orban produsă la mitingul AUR

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii