Promisiunile candidaților la șefia PNL pentru domeniul justiției

Lupta pentru șefia Partidului Național Liberal a intrat pe ultima sută de metri, după ce Ludovic Orban și Florin Cîțu și-au depus oficial candidaturile. În moțiunile cu care cei doi lideri încearcă să atragă simpatia liberalilor, aceștia și-au prezentat viziunile asupra domeniului justiției.
În timp ce premierul Florin Cîțu arată că cel mai important obiectiv strategic național în domeniul justiției este ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), Ludovic Orban descriere ridicarea MCV drept „o chestiune de credibilitate internă și europeană” care trebuie să devină o prioritate.
Un punct comun pe agenda celor doi contracandidați este refacerea legilor justiției. Tabăra lui Cîțu arată că acestea ar trebui să garanteze „un just echilibru instituțional în cadrul autorității judecătorești, respectiv între autoritatea judecătorească și celelalte puteri ale statului, precum și baza normativă pentru un sistem judiciar eficient, deopotrivă independent și responsabil”.
În viziunea lui Cîțu, noile legi ale justiției vor fi adoptate după ce vor fi supuse dezbaterii parlamentare și vor obține avizul Comisiei de la Veneția.
Orban, în schimb, amintește că este nevoie de punerea în acord a Codurilor (Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală) cu Deciziile Curții Constituționale a României și cu recomandările organismelor independente de expertiză.
„Ne-am asumat și vom continua demersurile pentru restaurarea Legilor justiției în forma anterioară perioadei 2017- 2019 de guvernare PSD, cu respectarea cerințelor constituționale și a voinței exprimată de reprezentanții constituționali ai autorității judecătorești”, este promisiunea lui Orban, pe tema legilor justiției.
Ludovic Orban
„Trebuie să garantăm cetățeanului accesul liber la justiție, iar justițiabilul să fie beneficiarul unui act de justiție de calitate. Încrederea cetățeanului în justiție și actul de justiție trebuie să crească, astfel încât cei care își caută Dreptate să o găsească”, așa începe Ludovic Orban să descrie viziunile asupra justiției, în moțiunea cu care s-a înscris în lupta pentru șefia PNL.
Concret, tabăra lui Orban susține eliminarea posibilității de pensionare anticipată a magistraților și ia în calcul o măsură de recompensare materială a judecătorilor și procurorilor care nu se pensionează la termen.
Fostul prim-ministru mai propune permanentizarea și extinderea la nivelul instanțelor de judecată a funcției asistentului judecătorilor.
Adoptarea unei legislații privind Răspunderea magistraților, ce ar urma să sancționeze „erorile judiciare grave ocazionate de reaua-credință și grava neglijență a magistraților”, este o altă măsură gândită de Ludovic Orban.
„Totul pentru a spori responsabilitatea magistraților, crescând astfel calitatea actului de justiție. Este un demers făcut pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale justițiabililor”, potrivit sursei citate.
Trecerea unei părți din poliția judiciară în subordinea parchetelor, susținerea financiară a sistemului de probațiune, regândirea competenței materiale a instanțelor de judecată, creșterea investițiilor în infrastructura autorității judecătorești și implementarea dosarului electronic în procesele civile și penale sunt celelalte puncte atinse de moțiunea lui Ludovic Orban.
CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Cum încearcă Ludovic Orban să câștige șefia Partidului Național Liberal
Florin Cîțu
Premierul Florin Cîțu notează în moțiunea intitulată „România liberală” că PNL a susținut și inițiat o serie de acțiuni în plan legislativ care au protejat sistemul judiciar în ansamblul său de efecte negative, menționând acțiunile desfășurate în timp ce partidul era în opoziție, în timpul guvernării social-democrate.
Concret, prim-ministrul propune desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în acord cu Programul de guvernare, cu opiniile Comisiei de la Veneția și recomandările GRECO și MCV.
„Desființarea SIIJ este o necesitate pentru sănătatea și coerența sistemului judiciar din România, respectiv o condiție esențială pentru abrogarea MCV. Printr-o abordare echilibrată și rațională a acestui obiectiv, cu aportul partenerilor noștri europeni, PNL susține ca obiectivul desființării SIIJ să devină realitate în cel mai scurt timp”, se arată în moțiunea lui Florin Cîțu.
Recuperarea prejudiciilor rezultate din infracțiuni prin întărirea rolului Agenției Naționale a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), măsuri legislative pentru a preveni riscul condamnării României de către CEDO, finanțarea prin PNRR a unor proiecte de digitalizare a actului de justiție și investiții în infrastructura sistemului judiciar sunt celelalte promisiuni ale premierului.
De notat este că Florin Cîțu a dedicat un întreg capitol pentru revizuirea Constituției.
„Atunci când un autentic moment constituțional va apărea, PNL va milita pentru acele măsuri care garantează și întăresc liberalismul constituțional ca principiu esențial al oricărei democrații consolidate”, potrivit moțiunii „România Liberală”.
Creșterea gradului de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale, eficiența instituțională în raporturile dintre executiv și legislativ, clarificarea raporturilor dintre factorul politic și autoritatea judecătorească și o justiție constituțională eficientă, în limitele constituționalismului democratic, sunt mențiunile făcute de echipa premierului pe acest subiect.
CITEȘTE ȘI: Florin Cîțu și-a depus candidatura pentru șefia PNL. Ce le promite liberalilor
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea