Wednesday, July 8, 2020
Jurnalism corect


Program nou de cooperare transfrontalieră, pregătit de autoritățile bulgare și române

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 17 iunie 2020 Etichete: , ,

Autoritățile române și cele bulgare pregătesc un nou program de cooperare transfrontalieră între România și Bulgaria.

Ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice, Petya Avramova, adjunctul acesteia Denitsa Nikolova şi ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea, au avut, miercuri, o întâlnire de lucru în acest sens.

Programul se va concentra pe dezvoltarea economică a regiunilor de frontieră şi pe măsuri de creştere economică şi asistenţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, relatează agenția BTA, citată de Agerpres.

Conform oficialilor bulgari, sunt pregătite două proiecte strategice în acest sens.

Unul din proiecte se referă la un studiu de fezabilitate pentru noi poduri şi facilităţi portuare de-a lungul bucății de Dunăre împărțită de cele două state vecine.

Celălalt proiect vizează dezvoltarea traseului de ciclism EuroVelo 6, care este susţinut de municipalităţile riverane fluviului.

sursa foto: freepik.com

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW