Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Profesor de la Liceul de Artă din Craiova, reținut pentru proxenetism

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 4 mai 2023 Etichete: , ,

Un profesor de sport din Craiova a fost reținut miercuri, 3 mai, pentru proxenetism, după ce ar fi determinat patru tinere să se prostitueze, sumele de bani astfel obţinute fiind însușite de bărbat. În decurs de patru ani, acesta a obținut de pe urma lor aproximativ 70.000 de euro, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj Victimele nu ar fi eleve.

„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale).

În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2013 – 2017, folosindu-se de metoda „lover boy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.

Potrivit presei locale, bărbatul este profesor de sport suplinitor din anul 2017 la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova. Jurnaliștii doljeni descriu cum profesorul etalează pe pagina sa de Facebook o viață de lux, departe de a putea fi asigurată din salariul unui profesor suplinitor.

Un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului din Craiova a fost pus în executare, marți, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă. În cursul zilei de miercuri, 4 mai, profesorul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispuneri unei măsuri preventive.

Sursa foto: Poliția Română

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW