Wednesday, January 29, 2020
Jurnalism corect


Procesul lui Victor Ponta, suspendat / Instanța Supremă sesizează CJUE pe tema completurilor de 3 judecători

By Robert Madaianu , in Politic , at 11 noiembrie 2019 Etichete:

Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat procesul în dosarul ,,Turceni-Rovinari”, în care protagonist este Victor Ponta. Instanța a sesizat Curtea de Justiție a UE, pentru ca judecătorii europeni să spună dacă decizia CCR legată de completurile de trei magistrați trebuie aplicată. Procesul este unul dintre cele vizate de hotărârea Curții Constituționale, pentru că verdictul în primă instanță a fost dat de un complet declarat nelegal.

,,Cu majoritate, admite cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. (…) Dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea cererii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu recurs în 72 de ore de la pronunţare pe dispoziţia de suspendare a judecăţii”, se arată în minuta instanței.

Decizia a fost luată de majoritatea judecătorilor din complet. Au existat și magistrați care ar fi vrut ca judecata să fie reluată.

,,Cu opinia separată, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a admiterii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Natională Anticoruptie şi de apelantul inculpat Cristea Dumitru (…), a desfiinţării sentinţei penale apelate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se mai arată în minută.

Citeste si:  Victor Ponta îi dă afară pe membrii Pro România care au susținut Guvernul Orban: Păcatul lor este însă că au instaurat un Executiv care va face foarte mult rău

Varianta rejudecării a fost cea susținută de Direcția Națională Anticorupție.

DNA: Achitarea lui Ponta este nulă

Decizia dictată în primă instanță în dosarul Turceni-Rovinari este nulă, a spus, la termenul de săptămâna trecută, procurorul care reprezinta DNA în proces. El a invocat decizia CCR prin care completurile de trei judecători de la Instanța Supremă au fost declarate nelegale pentru că nu au fost specializate pe fapte de corupție. Potrivit CCR, dosarul ar urma să fie reluat de la zero.

În paralel, judecătorii au pus în discuție sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru ca magistrații europeni să spună dacă decizia CCR trebuie aplicată.

Reluarea procesului presupune anularea achitării din primă instanță, în timp ce sesizarea CJUE duce la suspendarea judecății.

Acuzațiile DNA

Fostul premier a fost trimis în judecată în 2015 pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii susțin că Ponta ar fi falsificat rapoarte de activitate care atestă că a prestat servicii ca avocat pentru Casa de avocatură a lui Şova, și el judecat în proces. De fapt, spun anchetatorii, Ponta nu ar fi prestat serviciile, ci ar fi încasat banii care ar reprezenta un comision pentru sprijinul pe care i l-ar fi oferit lui Șova în obținerea de contracte cu Complexurile energetice Turceni și Rovinari. Ambii au negat acuzațiile.

Citeste si:  Mihai Fifor: Spre deosebire de Victor Ponta, eu nu sunt cameleon. În 2015, era doar o poză pusă în geam

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW