Procesul în care Liviu Dragnea cere eliberarea, mutat de la Instanța Supremă la Tribunalul București
Procesul prin care fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, cere eliberarea din închisoare a fost trimis de la Tribunalul București de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Trimite cererea de „habeas corpus” formulată de petentul condamnat Dragnea Nicolae Liviu la Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii formulate de petentul condamnat rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 79 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia magistraților de la ÎCCJ.
Condamnarea lui Liviu Dragnea
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv pe 27 mai la trei ani și șase luni de închisoare fiind acuzat de către procurorii DNA că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii DGASPC să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu și Anica-Niculina Stoica.
În motivare, un document care se întinde pe aproape 700 de pagini, magistrații Instanței Supreme și-au explicat decizia de a-l trimite pe fostul șef PSD în spatele gratiilor.
„Concluzia impusă de probatoriul anterior analizat este aceea că exista un interes al inculpatului, în calitate de preşedinte al Organizaţiei judeţene P….. …., în menţinerea inculpatelor…. . şi…. . în cadrul D.G.A.S.P.C. …., pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care inculpatele nu erau plătite pentru activitatea prestată de acestea la sediul Organizaţiei P….. ….. Prezenţa efectivă a celor două inculpate era necesară în vederea desfăşurării activităţilor curente ale organizaţiei de partid, pe care inculpatul E. o conducea, inculpata C. redactând toate documentele emise de această organizaţie, iar inculpata K., asigurând relaţia cu mass-media”, au arătat judecătorii în documentul prin care și-au motivat decizia.
Cele două secretare nu au fost nici măcar o zi la birou, deși aveau contract de muncă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, potrivit procurorilor DNA.
„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.
Secretarele din PSD au recunoscut
Cele două angajate au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie condamnate la o sentință redusă cu o treime și cu suspendarea acesteia.
După încarcerarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, premier la vremea respectivă, a preluat interimar conducerea partidului, iar postul lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților era vacant.
Liviu Dragnea a fost văzut pentru prima dată după încarcerare în noiembrie, după șase luni de la condamnare, atunci când acesta a fost adus la sediul ÎCCJ. Magistrații trebuiau să judece contestație în anulare, o cale extraordinară de atac, depusă de fostul lider PSD la decizia definitivă de condamnare. Contestația a fost respinsă.
Inquam Photos / George Calin
Comentarii