Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Primele alegeri din timpul pandemiei | Cum se desfășoară scrutinul, ce riscăm dacă încălcăm regulile electorale

By Robert Madaianu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 26 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

Românii sunt așteptați, duminică, la urne, să-și aleagă primarii pentru următorii patru ani. Scrutinul se desfășoară în condiții speciale, din cauza pandemiei de COVID-19. Sancțiunile pentru încălcarea regulilor, însă, există în continuare și e bine să le cunoaștem. Main News a stat de vorbă cu avocatul Adrian Cuculis, care a explicat ce trebuie știut când vine vorba despre neregulile la vot.

Urmează o perioadă importantă pentru români respectiv alegerile locale iar din ansamblul total al regulilor pe care votanții trebuie să le respecte sunt norme atât civile cat și penale. Având în vedere acest lucru votanții trebuie să cunoască faptul că dacă spre exemplu pun stampilele în mod eronat pe buletinele de vot această faptă nu reprezintă nici infracțiune și nici contravenție ce pur și simplu acel buletin de vot este anul abil anulat iar manifestarea lor de voința cu privire la vot nu mai capătă niciun fel de sens”, a explicat Cuculis.

Infracțiuni la vot

Printre cele mai dure sancțiuni sunt cele care pedepsesc coruperea alegătorilor.

Dacă vorbim despre zona infracțiunilor, una dintre faptele care ar putea să trimită pe cineva în spatele gratiilor se referă la coruperea alegătorilor, votanților respectiv la oferirea anumitor sume de bani sau alte foloase pentru votarea unui anumit candidat. De asemenea, una dintre cele mai grave infracțiuni pe care le poate comite un votant se referă la frauda la vot, respectiv atunci când deși nu are dreptul să voteze fiind interzis printr-o hotărâre judecătorească face acest lucru în mod ilegal. Și votul multiplu al aceleași persoane conduce tot către înscriere a faptei în zona aceasta a fraudei la vot și de asemenea se pedepsește penal”, a declarat avocatul.

Pedepsele

Potrivit Codului Penal, oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

De asemenea, dacă o persoană votează fără să aibă dreptul, de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot riscă de la 6 luni la 3 ani de detenție.

Alte nereguli sunt considerat contravenții, însă sunt și ele pedepsite.

Dacă discutăm despre domeniul contravențional, spre exemplu distrugerea listelor electorale sau a buletinelor de vot în mod intenționat reprezintă contravenție, conform legii electorale”, a adăugat Cuculis.

Reguli speciale la primul scrutin din pandemie

Având în vedere că suntem într-o perioadă deosebită, respectiv în perioada stării de alertă, când se organizează și alegerile electorale, una dintre condițiile esențiale pe care trebuie să le respecte alegătorii este aceea de purtare a măștii dar și de distanțare fizică în timpul turului de scrutin”, amintește Cuculis.

Nerespectarea acestor obligații poate duce la sancționarea contravențională a celor care le încalcă. Pe lângă obligația de a purta masca (pe care trebuie să o dea jos doar câteva secunde, pentru identificare), alegătorii trebuie să se dezinfecteze. Totodată, le va fi luată temperatura.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *