Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Presa locală: Decizia Finlandei de a cere statutul de membru NATO va fi anunțată pe 12 mai

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 2 mai 2022

Finlanda ar urma să oficializeze decizia de a aplica pentru statutul de membru NATO pe 12 mai, au declarat surse guvernamentale pentru publicația locală Iltalehti, citată de Reuters.

Decizia ar urma să fie anunțată, inițial, de președintele Sauli Niinisto, iar apoi să fie confirmată de grupurile parlamentare, potrivit presei locale.

Ulterior, va fi confirmată și în cadrul unei întâlniri dintre președintele Finlandei și membrii Guvernului, după anunțurile inițiale.

Ministrul suedez de Externe, Ann Linde, a precizat că Finlanda va aplica „aproape sigur” pentru statutul de membru NATO.

Acest lucru va schimba complet echilibrul. Dacă una dintre țările noastre aplică, știm că tensiunile vor crește”, a spus Ann Linde, duminică, pentru o televiziune locală, citată de Reuters.

Vineri, ministrul finlandez de Externe, Pekka Haavisto, spunea că cele două țări ar putea lua decizii similare în același timp.

Finlanda împarte 1.300 de km de graniță cu Federația Rusă, iar decizia de se alătura Alianței Nord-Atlantice vine pe fondul unei „disperări” pentru apărare, după cum a catalogat-o un oficial finlandez citat la începutul lunii de CNN.

Între timp, 51% dintre suedezi susţin aderarea la NATO, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de sondare Novus şi publicat joi, 22 aprilie. Pe de altă parte, în cazul în care Finlanda intră în NATO, 64% dintre suedezi se declară susţinători ai unei aderări.

Decizia celor două țări de a intra în NATO a fost „forțată” de invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, iar Kremlinul a amenințat că vor exista provocări în regiune, în cazul în care va fi oficializată. Astfel, Rusia plănuiește să instaleze armament nuclear și balistic în enclava Kalinigrad.

CITEȘTE ȘI: Jens Stoltenberg: Finlanda și Suedia vor fi primite cu brațele deschise de NATO

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *