Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Poliția Capitalei, percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de 1 milion de euro

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 15 aprilie 2021

Serviciul de Investigare a Criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a făcut patru percheziții în București și Județul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, în care prejudiciul ajunge la aproximativ 1 milion de euro.

Vizate ar fi firmele de pază Panthera Security Services, Johnny VIP Security, AMID Security și MAS Security, ce asigură servicii de pază pentru magazinele Profi, potrivit unor surse judiciare.

Reprezentanții societăților comerciale ar fi declarat, în perioada 2012-2017, achiziții nereale de bunuri și servicii de la societăți comerciale a căror identitate a fost folosită în mod fraudulos, transmit anchetatorii.

Comunicatul Poliției Capitalei

„Astăzi, 15.04.2021 Poliția Capitalei – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pune în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și mai multe mandate de aducere în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2012-2017 reprezentații unor societăți comerciale ar fi evidențiat în documentele contabile și au declarat organelor fiscale achiziții nereale de bunuri/servicii de la societăți comerciale a căror identitate a fost folosită în mod fraudulos, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1 milion de euro.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București”

Sursă foto: Politia Romana

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *