Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Poliția Capitalei, controale la sfârșit de săptămână pentru respectarea normelor sanitare / Au fost aplicate peste 1.500 de amenzi

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 19 octombrie 2020 Etichete: , ,

Poliția Capitalei a verificat la finalul săptămânii peste 2.700 de obiective din București pentru a vedea dacă se respectă regulile sanitare. Au fost legitimate 4.300 de persoane și au fost aplicate 1.500 de sancțiuni, în valoare de 476.350 lei.

Au fost efectuate controale în peste 2.300 de mijloace de transport în comun, inclusiv la metrou.

Şi la acest sfârșit de săptămână , în zilele de sâmbătă și duminică , Poliția Capitalei a continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu sprijinul Jandarmeriei, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor , Direcției de Sănătate Publică , Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, Inspectoratului Teritorial de Muncă au fost verificate peste 2.700 de obiective: piețe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar și magazine de cartier, terase, mijloace de transport în comun.

Pe parcursul perioadei au fost legitimate mai mult de 4.300 de persoane și în peste 2.300 de mijloace de transport în comun, de suprafață, dar și de subteran au fost efectuate controale.

În urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate și aplicate peste 1.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 476.350 lei.

Polițiștii aflati in teren au revenit cu recomandări privind portul măștii de protecție și pentru păstrarea distanțării fizice.
Acțiunile de verificare continuă și la acest moment și așa cum am precizat, vor continua și în zilele următoare.

Facem apel la toți cetățenii, să respecte măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte normele sanitare.

Pe fondul creșterii numărului de cazuri, trebuie să fim conștienți de datoria pe care o avem toți față de cei din jurul nostru, față de familiile noastre, față de toți membri comunității.
Suntem și rămânem la datorie!”, a precizat Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă remis mainnews.ro.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com