Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Poliţia apelează la sprijinul populaţiei pentru a-l găsi pe un bărbat care a ucis doi bătrâni din Timișoara VIDEO

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 28 iunie 2023 Etichete: , , , ,

Poliția apelează la sprijinul populaţiei pentru a-l găsi pe un bărbat care a ucis, marți seară, 27 iunie, doi vârstnici, soț și soție, în apartamentul lor din centrul Timişoarei. Anchetatorii au transmis semnalmentele agresorului, dar şi imaginile suprinse de camerele video din apropierea locuinței victimelor.

„Având în vedere evenimentul nefericit ce a avut loc în Piaţa Ţepeş Vodă din Timişoara, în noaptea de 27.06.2023, vă informăm că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, depun toate eforturile în vederea identificării bărbatului bănuit de comiterea infracţiunii de omor calificat şi tragerea acestuia la răspunderea penală.Ancheta este în plină desfăşurare, se folosesc toate mijloacele şi tehnica din dotare şi se cooperează cu poliţiştii din judeţele limitrofe, astfel încât rezultatele să fie pe măsură. Totodată, apelăm şi la sprijinul populaţiei, oferindu-vă câteva semnalmente ale bărbatului, a transmis IPJ Timiș.

Sunați la 112, dacă îl vedeți

Conform anchetatorilor, autorul crimelor este un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, 1.80 înălţime, brunet, nebărbierit, care purta pantaloni scurţi, închişi la culoare, bluză de trening cu glugă gri şi un rucsac. Este posibil să fie rănit la mâna dreaptă (purta un bandaj improvizat).

„În cazul în care observaţi vreo persoană cu semnalmentele de mai sus, vă rugăm să apelaţi Serviciul de urgenţă 112 şi să nu intraţi în contact cu aceasta”, au transmis polițiștii.

Victimele, în vârstă, de 75 şi 78 de ani, au sfârșit înjunghiate, chiar în timp ce vorbeau la telefon cu nepotul lor, stabilit în Germania. Ei erau administratorii blocului și în seara în care au fost atacați țineau evidența încasărilor  pentru întreținere. Nepotul lor a alertat Poliția, când convorbirea s-a întrerupt brusc, auzindu-se pe fundalțipete, după ce atacatorul a pătruns în apartamentul celor doi.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW