Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


PNL și-a definitivat echipa de conducere și a stabilit obiectivul pentru 2024 / Rareș Bogdan: Suntem un factor de stabilitate în această mare criză de crize conjugate

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 27 mai 2022

Partidul Național Liberal (PNL) s-a reunit vineri, 27 mai, la Poiana Brașov, unde liberalii și-au definitivat echipa de conducere a partidului, alegându-i pe Lucian Bode în funcția de secretar general, Dan Motreanu în funcția de prim-vicepreședinte în domeniul politic și Virgil Guran în funcția de vicepreședinte în domeniul Apărării.

PNL și-a definitivat echipa de conducere a partidului, ce va continua procesul de dezvoltare și modernizare a României în aceste vremuri pline de provocări. Reprezintă un factor de stabilitate în această mare criză de crize conjugate și este orientat spre performanță, ambițios și dornic de a întreprinde reforme curajoase pentru a duce România în locurile fruntașe ale Europei”, a declarat Rareș Bogdan, înainte ca liberalii să își voteze colegii care au preluat funcții de conducere în partid.

Europarlamentar liberal și prim-vicepreședinte al partidului, Rareș Bogdan a menționat că există perspectiva ca PNL să obțină între 33-36% din voturi la alegerile din anul 2024.

Dacă facem ceea ce trebuie pentru România, vom fi uniți, coerenți, vom acționa strategic, vom lua nu mai puțin – nu înseamnă că și luăm – între 33-36% din totalul voturilor românilor. Hai să mergem cu toții, miniștri, primari președinți de consilii județene, lideri ai partidului, consilieri locali și județeni spre acest deziderat”, i-a îndemnat prim-vicepreședintele liberalilor.

Lucian Bode a fost votat de 606 delegați prezenți la congres pentru a obține funcția de secretar general al partidului, în timp ce alți 40 și-au anulat votul.

Este o poziție care mă responsabilizează enorm și care implică foarte foarte muncă. Sunt pregătit pentru această șansă și știu că vă am alături pe acest drum al consolidării proiectului liberal. Doar împreună, uniți și solidari ne vom îndeplini obiectivele fixate(…)Ne-am rezolvat problemele interne și acum trebuie să trecem cu toții la treabă”, le-a transmis Lucian Bode liberalilor.

În ceea ce privește cursa pentru funcția vacantă de prim-vicepreședinte al PNL, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat că s-a retras și l-a lăsat pe Dan Motreanu să fie singurul candidat. A fost ales cu 736 de voturi „pentru” și 5 anulate.

Sunt mândru că vă reprezint și puteți fi siguri că vă puteți baza pe mine(…)Voi aduce un plus de experiență în bătăliile politice(…)Avem nevoie de unitate pentru a ne concentra pe problemele guvernării, există într-adevăr astăzi o mare provocare pentru Guvernul condus de premierul liberal și toată energia miniștrilor noștri, a partidului nostru, trebuie dusă în această direcție”, a declarat Dan Motreanu.

Cursa pentru poziția de vicepreședinte în domeniul Apărării a fost câștigată de Virgil Guran cu 459 de voturi „pentru”, în defavoarea primarului Constanței, amiralul Vergil Chițac.

Conducerea PNL este formată, în acest moment, din Nicolae Ciucă – președinte, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur și Iulian Dumitrscu – prim-vicepreședinți și Lucian Bode – secretar general.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/pnl-si-a-definitivat-echipa-de-conducere-si-a-stabilit-obiectivul-pentru-2024-rares-bogdan-suntem-un-factor-de-stabilitate-in-aceasta-mare-criza-de-crize-conjugate/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 43522 more Info to that Topic: mainnews.ro/pnl-si-a-definitivat-echipa-de-conducere-si-a-stabilit-obiectivul-pentru-2024-rares-bogdan-suntem-un-factor-de-stabilitate-in-aceasta-mare-criza-de-crize-conjugate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *