Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Peste 5.500 de apeluri la 112 din cauza caniculei, în ultimele zile

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 10 iulie 2024

Peste 5.500 de solicitări către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov au fost înregistrate în ultimele patru zile, din cauza caniculei, potrivit Digi24.

„În ultimele patru zile de caniculă, au fost înregistrate şi efectuate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov 5.542 de solicitări. Dintre acestea, 3.462 de cazuri au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben. Au fost şi 490 de persoane care se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă. Un număr de 80 de persoane au prezentat lipotimii, respectiv senzaţie de pierdere a stării de conştienţă, iar 39 de persoane au prezentat sincope, chiar şi-au pierdut starea de conştienţă pentru puţin timp”, a transmis managerul SABIF.

Astfel, în această perioadă au fost înregistrate 1.462 de solicitări, din care 856 au fost urgențe de cod roșu și cod galben, 134 de cazuri au avut loc în spații publice, fiind înregistrate 19 lipotimii și 13 sincope.

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări pentru caniculă și disconfort termic accentuat, valabile pentru zilele de 9 și 10 iulie, în întreaga țară.

Specialiștii recomandă populației să evite expunerea la soare în intervalul orar 10:00 – 18:00 și să aleagă o vestimentație lejeră, în culori deschise. Este esențial să ne hidratăm corespunzător, consumând cel puțin doi litri de apă pe zi și să includem în dietă fructe și legume bogate în vitamine pentru a face față condițiilor de caniculă.

„Cine se simte rău şi simte că are o problema acută trebuie să sune la 112, dacă apar dureri precordiale, de greutate în respiraţie, dacă văd o persoană căzută jos, să sune la 112”, îndeamnă Raed Arafat.

Foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW