Sunday, July 7, 2024
Jurnalism corect


Pas important pentru modernizarea căii ferate ce leagă Moldova de Transilvania

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 7 februarie 2022

CFR SA a anunțat luni, 7 februarie, desemnarea câștigătorului licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată între Apahida și Ilva Mică. Este vorba despre Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL.

Astfel, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesar modernizării liniei CF Apahida – Ilva Mică, subsecțiunea tronsonului Apahida – Suceava (care leagă regiunile Moldova și Transilvania), vor fi realizate de Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, oferta financiară a fost în valoare de 29,677 milioane lei, fără TVA.

Această subsecțiune are 119 km. Scopul este identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice, în vederea creșterii vitezei maxime de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători, iar pentru cele de marfă la 120 km/h.

„Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Apahida și Ilva Mică, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T. De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care menționăm:

  • creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea dratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida-Suceava
  • îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene
  • creșterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional
  • creșterea numărului de călători, inclusiv a  numărului de turiști”.

CFR mai menționează că sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), și de la bugetul de stat. Termenul de întocmire a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic este de 23 luni.

Linia de cale ferată Apahida-Suceava, parte din rețeaua centrală TEN-T, asigură prin tronsoanele Coșlariu – Apahida și Suceava – Pașcani legătura între Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică (Curtici – Arad – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – București – Constanța) și traseul fostului Coridor pan-european 9 (Giurgiu – București – Ploiești – Focșani – Bacău – Pașcani – Iași – Ungheni).

Foto: CFR Infrastructură/ Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW