Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Parlamentarii PSD, prezenți la citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 8 septembrie 2021

Parlamentarii Partidului Social Democrat (PSD) vor participa la ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, convocată pentru joi, 9 septembrie, în cadrul căreia ar urma să se citească moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

O să vedem mâine(n.r. joi) în funcție de cum evoluează situația la Curtea Constituțională, pentru că am înțeles că cei de la PNL o să conteste acolo, și în funcție de asta o să decidem ce facem, dar în principiu mergem”, a declarat Lucian Romașcanu, liderul senatorilor PSD, pentru Main News.

CITEȘTE ȘI: Scandalul moțiunii de cenzură, mutat la CCR. Ce argumente invocă premierul Florin Cîțu

În cazul în care va fi convocată o nouă ședință a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, social-democrații nu vor participa, decizie pe care au luat-o și la celelalte 4 încercări de stabilire a calendarului moțiunii.

Acolo există o situație care vine în contradicție cu decizia noastră de a nu ne implica în acest conflict, acolo fie prezent – nu votez, fie abținere, înseamnă să iei partea cuiva și nu vom participa, tocmai din acest motiv”, a adăugat liderul senatorilor social-democrați.

Participarea PSD la ședința plenului reunit ar putea asigura cvorumul necesar pentru a putea demara procedura de demitere a Guvernului, întrucât parlamentarii PNL au anunțat că nu vor fi prezenți.

După citirea moțiunii de cenzură, Parlamentul ar trebui să organizeze dezbaterea și votul în termen de 3 zile.

Reamintim că cele 4 ședințe ale Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, în cadrul cărora ar fi trebuit să fie stabilit calendarul moțiunii, nu s-au putut desfășura din lipsă de cvorum, deoarece parlamentarii PNL și PSD au lipsit.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *