Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Ordonanța de urgență pentru profesori a fost publicată în Monitorul Oficial

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 12 iunie 2023

Ordonanță de urgență (OUG) referitoare la salariile profesorilor, adoptată de Guvern luni, 12 iunie, în jurul prânzului, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Concret, OUG numărul 57 din 12 iunie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial. Această ordonanță de urgență stabilește că, începând din aceasta lună, salariile de bază ale cadrelor didactice vor fi majorate cu 1.300 lei brut, adică în jur de 638 lei net, în vreme ce de anul viitor acestea vor primi o nouă mărire. Suma va reprezenta jumătatea din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării, în cadrul căreia va fi statuat principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.

De asemenea, în octombrie 2023, profesorii vor mai primi o primă de 1.500 de lei, bani care vor putea fi folosiți pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT (laptopuri, tablete, etc.), cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate. Totodată, și personalul nedidactic va primi atunci 500 de lei. Aceste prime se vor acorda anual, timp de cinci ani.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii