Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere

By news.ro , in Stirile zilei , at 1 octombrie 2024 Etichete: , ,

Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel.

UPDATE – Alte câteva persoane sunt rănite.

Cel puţin doi terorişti, dintre care unul este surprins înarmat cu o puşcă de asalt, au comis atacul armat din Jaffa, conform imaginilor camerelor de supraveghere. Imaginile îi arată pe terorişti ieşind din metroul uşor. Unul dintre ei este văzut deschizând focul asupra corpului unui bărbat care zace pe jos.

Autorităţile au anunţat că doi presupuşi atacatori au fost „neutralizaţi”.

UPDATE – Patru civili au fost ucişi marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, anunţă poliţia. Alte şapte persoane sunt rănite, potrivit unui nou bilanţ comunicat de The Times of Israel.

Cele două persoane care au efectuat atacul au fost „neutralizate”, a precizat poliţia.

Atacul a avut loc cu puţin timp înainte ca Iranul să lanseze un atac masiv cu rachete asupra Israelului.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Zece persoane au fost rănite într-un „presupus atac terorist” la Tel Aviv, potrivit poliţiei israeliene şi serviciilor de urgenţă. Potrivit The Times of Israel, un schimb de focuri a avut loc în Jaffa, la sud de Tel Aviv.

Incidentul a avut loc pe strada Ierusalim din oraş, lângă o staţie de tren uşor.

Poliţia a declarat că împuşcăturile din Jaffa reprezintă un presupus atac terorist.

Medicii spun că există mai multe victime în atacul aparent. Serviciul de ambulanţă Magen David Adom (MDA) a anunţat că tratează mai multe persoane care au fost rănite în atacul armat din Jaffa, inclusiv unele care sunt inconştiente.

Rapoarte iniţiale indică faptul că există cel puţin doi bărbaţi au fost implicaţi în atac şi că există cel puţin 10 răniţi, dintre care doi în stare critică, scrie The Times of Israel.

foto: X

Comentarii