Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Marian Vanghelie, cercetat de procurorii DNA UPDATE Fostul primar a fost reținut SURSE

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 13 ianuarie 2022

UPDATE Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, a fost reţinut, potrivit surselor Main News.

Știrea inițială

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat joi, 13 ianuarie, că au început urmărirea penală față de fostul edil al Sectorului 5, Marian Vanghelie, și alte 21 de persoane, printre care se regăsesc funcționari publici și directori din cadrul Primăriei. Anchetatorii verifică achiziții nelegale ce ar fi fost efectuate de compania Economat Sector 5, ce ar fi adus un prejudiciu de peste 256 de milioane de lei. 

După cum Main News a scris aici, procurorii DNA au efectuat joi percheziții la domiciliul lui Marian Vanghelie, în urma cărora l-au adus la audieri pe fostul primar.

22 de persoane cercetate de DNA

Fostul edil al Sectorului 5 este acuzat de trafic de influență în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat și instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, potrivit unui comunicat de presă transmis joi, 13 ianuarie.

În același dosar este vizat și Marian Leonard Petre, director general al SC Economat Sector 5, fiind acuzat de 57 de acte materiale de abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional, două infracțiuni de luare de mită și complicitate la abuz în serviciu.

Fostul viceprimar al Sectorului 5, Marian Țigănuș, este acuzat de 16 acte materiale de abuz în serviciu. Totodată, procurorii îi cercetează și pe Marian Lupașcu, fost director general al SC Amenajare Edilitară și Salubrizare, Loredana Zidărescu, fosta șefă a Direcției de Investiții și Achiziții Publice din cadrul firmei menționate anterior, și pe fratele lui Marian Vanghelie, în calitate de administrator al unei firme.

Alți 4 foști directori ai unor administrații din Primăria Sectorului 5, printre care se numără fostul director general al ADP Sector 5, fostul director general al Administrației Piețelor și fostul director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale, dar și fosta șefă a Direcției generale Economice din Primăria Sectorului 5 mai sunt vizați de cercetări.

10 persoane fizice, manageri ai unor societăți comerciale sau persoane din anturajul lui Marian Vanghelie, sunt, de asemenea, cercetate în dosarul deschis de procurorii DNA.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii DNA susțin că, la finalul anului 2018, când era consilier în cadrul Consiliului Local al Sectorului 5 (CLS5), Marian Vanghelie, alături de Marian Petre, director al Economat Sector 5, și un alt om de afaceri ar fi constituit un grup infracțional care urmărea prejudicierea bugetului firmei unde CLS5 este acționar majoritar.

Obținerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziții de bunuri nelegale și la preturi supraevaluate (produse alimentare și nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante, etc), de la societățile controlate de aceștia”, se arată în comunicatul DNA.

Totodată, gruparea ar fi avut o structură bine determinată, fiind condusă chiar de Marian Vanghelie, și ar fi acționat în perioada 2018-2020.

Mecanismul de acționare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziția bunurilor respective de către societățile controlate de oamenii de afaceri de la diverși furnizori, acestea erau revândute la suprapreț către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în mod direct, dar și prin crearea mai multor lanțuri comerciale în care erau interpuse aceleași societăți, controlate de membrii grupării”, arată procurorii DNA.

Produsele ar fi fost ulterior revândute la prețuri supraevaluate către aproape toate entitățile din subordinea Primăriei sau a CLS5, iar la unele bunuri ar fi fost creșteri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul indicat de furnizorul inițial.

Anchetatorii mai arată că, între 2016-2019, Marian Vanghelie i-ar fi cerut unui om de afaceri 50% din profitul primit în urma vânzărilor de mărfuri supraevaluate. Fostul edil ar fi primit, în acest sens, suma de 80.463.800 de lei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW