Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Nikki Haley, atac la adresa lui Donald Trump din cauza tăcerii miliardarului privind moartea lui Aleksei Navalnîi

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 19 februarie 2024 Etichete: , , ,

Nikki Haley, fostă ambasadoare a SUA la ONU și actuală rivală a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare ale Partidului Republican, critică fostul președinte american pentru lipsa sa de reacție în legătură cu decesul opozantului rus Aleksei Navalnîi, conform informațiilor furnizate de AFP.

”Faptul că nu spune nimic despre Navalnîi arată că fie este de partea lui Putin şi crede că este bine că acesta omoară opozanţi politici, fie pur şi simplu crede că nu este un lucru important”, a declarat duminică la ANC News Nikki Haley.

Moartea anunţată vineri a lui Aleksei Navalnîi într-o închisoare din Artica, cu privire la care Kremlinul păstrează tăcerea, a provocat un val de indignare a unor ţări din Occident.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că președintele rus Vladimir Putin este ”responsabil” pentru decesul lui Aleksei Navalnîi.

Nikki Haley a criticat afirmațiile controversate ale lui Donald Trump referitoare la solidaritatea dintre aliați în opoziția față de Moscova.

În data de 10 februarie, la un miting, Trump a menționat că ar sprijini Rusia să intervină „după cum dorește” în cazul unui stat membru NATO care nu îndeplinește obiectivele stabilite pentru cheltuielile militare.

foto: X

Comentarii