Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Nelu Tătaru, declarații inainte de audierea în comisia juridică: „Nu am atins niciun ban”

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 14 octombrie 2024 Etichete: ,

Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, a declarat luni, înainte de audierea în comisia juridică care se ocupă cu ridicarea imunității parlamentare, că nu a primit și nu a avut niciun fel de legătură cu bani.

Acesta s-a prezentat la comisie însoțit de avocata sa și a subliniat că este chirurg cu o experiență de 25 de ani, dintre care 18 ani și jumătate în Huși.

”Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a spus Nelu Tătaru la Parlament.

”Dacă există în cei peste 20.000 de pacienţi pe care i-am internat, pe care i-am tratat, pe care i-am operat sau pe care doar i-am consultat, vreunul care să spună în această viaţă că doctorul Tataru a cerut sau a continuat actul medical, atunci… Ca să vă înţelegeţi foarte bine, 60%, mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital. Spitalul este casa mea. Acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc, mănânc împreună cu colegii mei. Recunoştinţa mea este zâmbetul lor, recunoştinţa mea este faptul că ei pot pleca pe picioare acasă şi zâmbetul care îl primesc inclusiv în oraş”, a mai afirmat Tătaru.

Tătaru a respins acuzațiile procurorilor care afirmă că în biroul său s-au găsit găini, ouă și rațe. În ceea ce privește votul pentru ridicarea imunității, el a declarat că dorește să elimine orice obstacol în calea aflării adevărului.

”Sunt nevinovat. Am fost un om discret, am fost un om la locul lui. Nu voi comenta această decizie, chiar dacă nu m-a consultat nimeni din partidul Naţional”, a completat Tătaru, arătând că nu a discutat cu nimeni din conducerea PNL, după scandal.

Cererea de ridicare a imunității urmează să fie supusă votului în Camera Deputaților, comisia juridică urmând să prezinte un raport, iar decizia va fi luată cu votul majorității deputaților prezenți.

”Dacă într-adevăr domnul Tătaru ar fi fost prins cu vreun ban în mână, dacă într-adevăr domnul Tătaru a luat, a pus mâna pe vreun ban, de ce poliţia care stătea la uşă nu a făcut un proces verbal de flagrant, să-l prindă cu banii în mână în acel moment?”, a spus şi avocata lui Nelu Tătaru.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut vineri, 11 octombrie, aviz de la Camera Deputaților pentru încuviințarea percheziției informatice și domiciliare în dosarul fostului ministru al Sănătății Nelu Tătaru.

„În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 758/VIII/3 din data de 10 octombrie 2024, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul şi copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iaşi, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor, în baza art. 72 din Constituţia României, art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 96 , republicată din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 223 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, cu modificările ulterioare, încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare”, a transmis DNA, conform News.ro.

În vârstă de 52 de ani, Tătaru a fost ministru al Sănătăţii în perioada pandemiei.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW