Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


NATO cere Federației Ruse să aleagă între soluția diplomatică și sancțiuni

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 10 februarie 2022

Federația Rusă trebuie să decidă dacă alege să amelioreze conflictul de la granița cu Ucraina pe cale diplomatică sau dacă va fi nevoită să suporte sancțiunile economice pregătite de Occident, pe lângă suplimentarea trupelor NATO în Europa de Est, a declarat, joi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează Reuters.

Federația Rusă are de ales: Ori o soluție diplomatică – și suntem gata să începem discuțiile – dar, dacă alege confruntarea, vor avea de plătit un preț mai mare (…) Vor exista sancțiuni economice. Prezența NATO pe flancul estic al Alianței va fi sporită”, a spus Jens Stoltenberg, joi, în cadrul conferinței de presă susținută alături de premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

Secretarul general al NATO, care are vineri o vizită în România, a mai punctat că „numărul trupelor rusești (n.r. la granița cu Ucraina) este în creștere, în timp ce timpul de avertizare asupra unui posibil atac scade”.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a atras atenția că Europa trece „prin cea mai mare criză de securitate din ultimele decenii”, menționând la rândul lui că există doar două posibilități: sancțiuni sau calea diplomatică.

Același mesaj a fost transmis și de ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul rus Sergei Lavrov.

Ministrul rus de Externe a afirmat că Occidentul se folosește de criza din Ucraina pentru a ataca Rusia, dar a menționat că și Moscova alege calea diplomației pentru a detensiona situația din Europa de Est.

Sincer, sunt dezamăgit că ceea ce vedem sunt doar dialoguri între o persoană proastă și una surdă. E ca și cum ne auzim, dar nu ne înțelegem”, a spus Lavrov, la finalul întâlnirii cu omologul din UK.

Totodată, Josep Borrell, șeful diplomației UE, a transmis, joi, un răspuns semnat în numele celor 27 de miniștri de Externe din UE, la solicitările transmise de Federația Rusă.

În același timp, reprezentanții Ucrainei, Germaniei, Franței și Federației Ruse urmează să aibă o întâlnire în Berlin, pe tema conflictului dintre Kiev și Moscova.

Săptămâna viitoare, miniștrii Apărării din statele membre NATO ar urma să aibă o întâlnire, al cărei scop este constituirea un grup tactic în România, pentru a consolida securitatea flancului Estic al Alianței, a mai menționat Stoltenberg.

Sursă foto: Russia OSCE Mission / Twitter

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW