Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Mircea Geoană a exclus posibilitatea ca Federația Rusă să intre într-un conflict cu NATO: Suntem net superiori

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 8 aprilie 2022

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, vineri, 8 aprilie, că Federația Rusă nu are intenția și nici resursele militare necesare pentru a ataca statele membre ale Alianței Nord-Atlantice care furnizează arme Ucrainei.

Nu vedem în acest moment nici resurse militare, şi nici intenţie din partea Kremlinului să intre într-un conflict direct cu NATO, pentru că suntem net superiori. Deci vom continua să-i ajutăm pe ucraineni şi vom continua să izolăm Rusia în plan internaţional, să impunem sancţiuni şi mai severe”, a declarat Mircea Geoană, în cadrul unui interviu acordat News.ro.

Secretarul general adjunct al NATO a amintit că mai multe țări aliate și-au luat angajamentul de a sprijini Ucraina cu armament, după pledoariile „foarte convingătoare” ale oficialilor de la Kiev, menționându-i pe Dmytro Kuleba și Volodymyr Zelenskiy.

Avem tot dreptul din lume – şi moral, şi politic, şi strategic, şi militar, şi juridic – de a-i ajuta pe ucraineni. Iar faptul că noi îi ajutăm pe ucraineni să se apere în faţa unei armate mai numeroase şi mai capabile, cel puţin pe hârtie, nu reprezintă o formă de angajament al NATO într-un război cu Federaţia Rusă”, a spus Geoană.

Mircea Geoană a explicat că războiul din Ucraina a intrat în „a doua fază”, care seamănă mai mult cu tipul de război convențional din Al Doilea Război Mondial, „cu mai multe tancuri, pe teritorii mult mai largi și nu în zone urbane”.

Anticipăm în următoarele zile o ofensivă pentru ocuparea de către Rusia a întreg teritoriul provinciilor Doneţk şi Luhansk din Donbas şi consolidarea coridorului terestru care leagă Crimeea de Donbas(…)Anticipăm săptămâni, luni, poate chiar şi ani de război”, a precizat numărul doi din NATO.

Main News a transmis LIVE cele mai importante informații legate de războiul din Ucraina

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *