Friday, August 12, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de control la spitalele din Câmpeni, județul Alba / Primarul acuză numirea unui fost chelner în postul de manager

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 2 mai 2020 Etichete: , ,

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va trimite Corpul de Control la spitalele din Câmpeni, judeţul Alba, după ce primarul din localitate a acuzat numirea în funcția de manager al Spitalului Orășenesc a unei persoane care nu ar avea competențele necesare.

Întrebat fiind de ce a ales să numească în funcţia de manager a Spitalului Orăşenesc Câmpeni o persoană care a lucrat în turism, ministrul Nelu Tătaru a declarat că „nu a fost o schimbare, ci a fost o prelungire”. El a spus totodată că „sunt medici revoltaţi, dar sunt şi medici care au făcut actuala propunere”, scrie Agerpres.

„Nu a fost o schimbare, a fost o prelungire. Am cerut o informaţie de la comunitatea locală, am cerut o informaţie de la personalul medical. Sunt sesizări multe. Voi trimite şi corpul de control atât pentru patologie COVID, pentru că nu a fost înţeleasă şi tratată cum trebuie, cât şi pentru gestionarea ca management a unităţilor sanitare. Sunt două în acel oraş”, a spus ministrul Nelu Tătaru.

El a criticat faptul că în doi ani au fost mai mulţi manageri interimari.

„Haideţi să lăsăm la o parte politica. Acolo putem vedea în acest moment stricarea unui folclor local. După cum puteţi vedea, tot ceea ce a însemnat administraţie locală a însemnat nu numai o politizare dar şi o transformare a medicinei în orice altceva, numai medicină nu. Când ai mai mult de doi ani în care schimbi 11-12 manageri, toţi interimari, pentru a fi în subordinea cuiva.„, a spus ministrul Sănătăţii.

Reacţia vine după ce primarul din Câmpeni, Călin Andrieş, a cerut Ministerului Sănătăţii să revină asupra deciziei de numire a lui Valentin Gog de la conducerea spitalului din localitate întrucât nu ar avea competenţele necesare.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com