Ministrul Sănătății, despre criza coronavirusului: Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, miercuri seară, că sistemul sanitar din România este unul slăbit, care a fost întreţinut nesănătos ani de-a rândul.
„Este un sistem sanitar slăbit, este un sistem sanitar care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul, un sistem sanitar care are foarte mult până va ajunge la nivelul Franţei, Germaniei sau Italiei care aţi văzut cât de repede un sistem sanitar ultraperformant cum a fost dat peste cap de această epidemie de COVID-19”, a spus Victor Costache, miercuri seară, la Antena 3.
Ministrul Sănătăţi a mai spus că trebuie să conştientizăm că nu mai putem în momentul de faţă să trăim ca până acum.
„Trebuie toţi, ca popor, ca societate, să conştientizăm că nu mai putem în momentul de faţă să trăim ca până acum. Trebuie să călătorim mult mai puţin, să evităm aglomeraţiile până reuşim să descifrăm secretele acestui virus”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Victor Costache mai spune că este o certitudine că România va trece în scenariul trei al crizei coronavirusului
„Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine. Suntem pregătiţi, avem resursa umană necesară, avem paturile de terapie intensivă, încă avem consumabile, ne luptăm cu orice înseamnă fenomen speculativ, de aceea am blocat exportul paralel”, a spus Costache.
sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 32283 more Info to that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-despre-criza-coronavirusului-mai-devreme-sau-mai-tarziu-vom-trece-in-scenariul-trei-este-o-certitudine/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 19515 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-despre-criza-coronavirusului-mai-devreme-sau-mai-tarziu-vom-trece-in-scenariul-trei-este-o-certitudine/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-despre-criza-coronavirusului-mai-devreme-sau-mai-tarziu-vom-trece-in-scenariul-trei-este-o-certitudine/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 95703 more Info on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-despre-criza-coronavirusului-mai-devreme-sau-mai-tarziu-vom-trece-in-scenariul-trei-este-o-certitudine/ […]