Monday, September 16, 2024
Jurnalism corect


Ministrul adjunct al Energiei din Ucraina, reținut după ce ar fi luat mită jumătate de milion de dolari

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 12 august 2024

Un adjunct al ministrului ucrainean al Energiei a fost reţinut luni, 12 august, la Kiev, pentru că ar fi luat mită o jumătate de milion de dolari, au anunţat serviciile de securitate ucrainene (SBU) într-un comunicat de presă.

Oleksandr Heilo ar fi cerut mită de la managerii unor companii miniere din vestul Ucrainei care doreau să obţină transferul gratuit de echipamente utilizate în minele din Doneţk.

Echipamentul în cauză este un echipament unic şi rar al unei companii de cărbune de stat situată în cea mai fierbinte zonă a liniei de front estice – Pokrovske, a declarat SBU. Oficialul, care era responsabil de siguranţa echipamentelor miniere, a cerut bani pentru evacuarea acestora.

Scandal de corupție la Kiev

Anul trecut a fost marcat de un scandal de corupție la vârful conducerii de la Kiev. Ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Municipalităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, a fost arestat pentru luare de mită, la 22 ianuarie 2023.

Totodată, Ministerul Apărării a fost acuzat că achiziționează alimente pentru militari la suprapreț. Între altele, Ministerul Apărării ar fi fost de acord să plătească 17 grivne pentru un ou (2,01 lei), în condițiile în care prețul mediu într-un magazin din Capitala ucraineană este de aproximativ 7 grivne (0,86 lei). Detalii aici.

Patru oficiali ucraineni de rang înalt și-au anunțat demisiile într-o singură zi, marți, 24 ianuarie 2023, în urma acestor dezvăluiri. În aceeași zi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a demis cinci guvernatori regionali și un adjunct din biroul procurorului general.

Mai mult, și șefa Fiscului de la Kiev a fost acuzată de fraudă de milioane de dolari, în urma unei percheziții la una dintre cele patru locuințe ale acesteia.

La începutul lunii mai 2024, ministrul ucrainean al agriculturii, Mîkola Solskî, a demisionat şi a fost încarcerat după ce a fost acuzat de însuşirea unor terenuri aflate în proprietatea statului.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW