Sunday, August 14, 2022
Jurnalism corect


Ministerul Transporturilor face angajări în domenii precum feroviar, naval, juridic, strategii și politici publice

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 13 iulie 2021

Ministerul Transporturilor a scos la concurs, marți, 28 de posturi de execuție în domenii precum feroviar, naval și rutier, strategii și politici publice, analize în domeniul transporturilor, juridic, economic, relații internaționale, informatizare, control și medical.

„Îi asigur pe cei care doresc să se înscrie că aceste concursuri se vor organiza corect, transparent și că singurul ‘avantaj’ pe care poate să îl aibă un candidat este o pregătire temeinică pentru postul respectiv”, a declarat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.

Oficialul a precizat că toți candidații vor avea probe eliminatorii de limbă străină și de operare pe calculator, iar subiectele de la proba scrisă se vor baza, în primul rând, pe studii de caz și spețe care să testeze capacitatea de analiză și sinteză, de rezolvare de probleme, de identificare de soluții și de gândire critică.

Subiectele pentru proba scrisă vor fi extrase aleatoriu, chiar înainte de examen, dintr-o baterie mai amplă de subiecte, prin platforma special creată de ANFP. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul instituției.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com