Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Cercetării: România intenționează să plătească până la sfârșitul anului datoriile la Agenția Spațială Europeană

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 24 iunie 2022

Ministerul Cercetării și Digitalizării a anunțat vineri, 24 iunie, că România intenționează să plătească integral datoriile către Agenția Spațială Europeană (ESA) până la finalul anului 2022.

Ministerul Cercetării și Digitalizării a inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru „plata integrală a contribuţiei financiare restante a României pentru perioada 2019-2022  la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA)”.

Valoarea totală a datoriilor către ESA a ajuns la 102.263.517 de euro.

România este singurul stat membru care înregistrează datorii la ESA, restanțe acumulate în perioada 2017-2019”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Cercetării.

După ce România își va plăti datoriile către ESA, țara va reobține dreptul de vot în Consiliu, iar peste 200 de firme românești vor putea avea acces la finanțările Agenției Europene.

România trebuie să își respecte angajamentele. Avem o tradiție în participarea la proiecte aerospațiale de anvergură, prin specialiștii noștri de prim rang, apreciați și respectați la nivel mondial. România reprezintă un pilon de bază al proiectului spațial european și este dornică și pregătită să contribuie în continuare prin toate mințile sale luminate la cele mai importante proiecte ESA”, a transmis ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

România a intrat în Agenția Europeană Spațială în anul 2011, iar autoritatea care reprezintă țara noastră în ESA este Agenția Spațială Română (ROSA).

Între anii 2017 și 2019, Guvernul, condus atunci de social-democrați, a refuzat să plătească contribuția României la ESA, lucru ce a atras datorii de peste 100 de milioane de euro și pierderea dreptului de vot a țării noastre în cadrul Agenției Spațiale.

„Defectul acestei probleme este că ESA face contracte cu cine se califică, ei încheie contractele, nu trec prin Ministerul Cercetării sau la funcționarii români. Ei simt că pierd controlul asupra unor bani și nu pot să pună companii de apartament să lucreze, să absoarbă niște fonduri – fac confuzii mari cu alte categorii de fonduri și de aici a ieșit acest circ”, a explicat, pe 16 mai, directorul ROSA, fizicianul Marius-Ioan Piso, într-o declarație acordată Main News.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: România trebuie să achite 60 de milioane de euro Agenției Spațiale Europene / Precizările directorului ROSA

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/ministerul-cercetarii-romania-intentioneaza-sa-plateasca-pana-la-sfarsitul-anului-datoriile-la-agentia-spatiala-europeana/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/ministerul-cercetarii-romania-intentioneaza-sa-plateasca-pana-la-sfarsitul-anului-datoriile-la-agentia-spatiala-europeana/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/ministerul-cercetarii-romania-intentioneaza-sa-plateasca-pana-la-sfarsitul-anului-datoriile-la-agentia-spatiala-europeana/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW