Procurorii anchetează mai mulți medici care au cerut ilegal echivalarea studiilor de rezidențiat realizate în Republica Moldova. Anchetatorii suspectează că acestea nu au fost efectuate
Procurorii și polițiștii efectuează 14 percheziții într-un dosar care vizează înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Mai mulți medici au cerut Ministerului Sănătății recunoașterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chișinău, dar anchetatorii suspectează că acestea nu sau fost efectuate în realitate.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ofițeri din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice și locuințele unor persoane fizice, în București și mai multe județe”, se precizează într-un comunicat de presă al parchetului.
În cadrul dosarului penal deschis sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
„Ancheta vizează mai mulți medici care au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chișinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidențiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialități, precum: medicină de urgență, ortodonție, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, au mai adăugat reprezentanții parchetului.
Cu toate acestea, există suspiciunea că studiile de rezidențiat nu au avut loc în realitate, dat fiind că ele necesitau prezența fizică obligatorie a medicilor rezidenți la bazele clinice universitare pentru cursurile de specializare, iar în aceeași perioadă medicii rezidenți se aflau în România, unde erau angajați cu normă întreagă.



