Negocierile privind încheierea unui armistițiu în Ucraina bat pasul pe loc. Kremlinul acuză administrația Trump ca nu i-a răspuns

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, afirmă că președintele Vladimir Putin încă susține ideea unui armistițiu în Ucraina, dar că nu a primit un răspuns de la administrația președintelui american Donald Trump la întrebările legate de încetarea focului, relatează Reuters.
Liderul de la Moscova a declarat luna trecută că Rusia susține de principiu propunerea americană de armistițiu în Ucraina, doar că o încetare a focului nu poate avea loc până când o serie de condiții esențiale nu sunt clarificate. Potrivit lui Dmitri Peskov, până în acest moment Rusia nu a primit clarificările solicitate.
„Președintele Putin susține ideea necesității încetării focului, dar înainte de aceasta trebuie să se răspundă la o serie de întrebări. Aceste întrebări sunt încă în aer; până acum nimeni nu le-a dat un răspuns”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
În trecut, liderul rus a subliniat că orice acord de pace trebuie să adreseze ceea ce el consideră a fi „rădăcinile conflictului”. Prin această exprimare el s-a referit la problema extinderii NATO în apropierea granițelor Rusiei prin integrarea Ucrainei, pe care a adus-o în discuție încă de dinainte de începerea războiului la scară largă între cele două state vecine.
De asemenea, Vladimir Putin a mai spus că armistițiul nu trebuie să ofere Ucrainei oportunitatea de a se regrupa, dar și că trebuie clarificate modalitățile de verificare a respectării acordului de către părți.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat că solicită niște condiții nerealiste pentru încetarea focului. Liderul de la Kiev a afirmat că omologul său rus dorește în acest mod să continue războiul.