Măștile care se lasă așteptate | Anchetă internă la Ministerul Sănătății pentru contractul cu semne de întrebare, care ar putea duce la sesizarea DNA. Mai mulți juriști ar fi intrat în concediu medical
Ministerul Sănătății a demarat o anchetă internă legată de modul în care a fost întocmit contractul privind achiziția celor peste 100 de milioane de măști. Coincidență sau nu, mai mulți angajați ai departamentului juridic ar fi intrat în concediu medical, potrivit unor surse.
Verificările din cadrul Ministerului Sănătății au fost demarate după ce s-a ajuns la concluzia că, urmare a unei clauze, nu poate fi reziliat contractul pentru achiziția a 100 de milioane de măști decât la 15 zile de la notificarea scrisă a firmei, cu toate că aceasta nu a livrat, la termen, toate echipamentele de protecție.
Contractul va fi anulat dacă, în aceste două săptămâni, firma nu livrează măștile.
Până acum au fost trimise 46 de milioane din totalul de peste 100 de milioane de măști.
DNA ar putea intra pe fir
Sursele Main News spun că, la nivelul conducerii Ministerului Sănătății se are în vedere sesizarea procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție.
Instituția condusă de Nelu Tătaru ar putea sesiza DNA dacă rezultatele anchetei interne arată suspiciuni de corupție în ceea ce privește contractul uriaș.
Măștile care se lasă așteptate
Pe 24 iunie, Ministerul Sănătății a anunțat că Naguma Medical Supply, deținută de canadianul Michael Topolinski, a câștigat licitația pentru livrarea a 115 milioane de măști destinate familiilor și persoanelor defavorizate pentru prețul de 73,6 milioane de lei fără TVA, respectiv un preț de 0,64 lei fără TVA/mască.
După respingerea la CNSC și în instanță a unei contestații, Ministerul Sănătății a putut semna contractul cu Naguma Medical Supply pe 11 august.
Omul de afaceri Michael Topolinski a trimis, de curând, potrivit g4media.ro, o scrisoare către zeci de ambasade. Afaceristul susține că MS vrea să rezilieze contractul în beneficiul firmei clasate pe locul doi la licitaţie, Best Achiziţii.
CITEȘTE ȘI: Ce avere au principalii candidați la funcția de primar al Capitalei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 31565 more Info to that Topic: mainnews.ro/mastile-care-se-lasa-asteptate-ancheta-interna-la-ministerul-sanatatii-pentru-contractul-cu-semne-de-intrebare-care-ar-putea-duce-la-sesizarea-dna-mai-multi-juristi-ar-fi-intrat-in-con…