Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Managerul spitalului „Sfântul Ştefan” din Capitală a fost demis, după neregulile descoperite de ANPC

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 6 aprilie 2022

Viceprimarul USR al Capitalei, Horia Tomescu, a anunțat miercuri, 6 aprilie, că l-a demis pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan” din Capitală, după ce cantina unității medicale a fost închisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„L-am demis azi pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sfântul Ştefan.Controlul de specialitate de ieri al inspectorilor ANPC a arătat că există probleme mari de igienă, mentenanță și funcționare la bucătăria spitalului. Consider că neregulile identificate sunt de netolerat și incompatibile cu standardele de îngrijire la care au dreptul bucureștenii”, a scris edilul pe contul său de Facebook.

Horia Tomescu a precizat că problemele semnalate de ANPC sunt mai vechi, astfel că este evidentă „lipsa totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi”.

„Problemele nu sunt de ieri, de azi, ceea ce arată o lipsă totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi în timpul care a trecut din 2018 și până acum, de când ocupă această poziție la Spitalul Sf. Ștefan de pe vremea administrației Firea. Pe lângă demiterea managerului, am dispus ca ASSMB să verifice respectarea tuturor normelor de igienă alimentară de către spitalele din subordine și să colaboreze cu inspectorii ANPC pentru îndeplinirea standardelor cerute de lege. Tot personalul din spitale trebuie să înțeleagă că siguranța și sănătatea pacienților trebuie să fie pe primul loc”, se mai arată în postare.

Context

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 32.000 de lei şi a decis închiderea temporară, până la remedierea neregulilor, pentru cantina Spitalului de Boli Cronice „Sf. Luca” şi pentru cantina Spitalului de Pneumoftiziologie „Sf. Ştefan” din București.

Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care lipsa autorizaţiei de funcţionare sanitar-veterinare pentru bucătăria spitalului Sf. Ştefan sau existenţa în spaţiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită.

Mai multe detalii, aici:

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


  • Многочисленные преимущества плитки ПВХ делают ее одним из самых востребованных современных напольных покрытий. Она не менее красива, чем ламинат, но в отличие от него дешевле, не требует подложки при монтаже, влагостойка https://contesse-floors.ru/.

  • … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-sfantul-stefan-din-capitala-a-fost-demis-dupa-neregulile-descoperite-de-anpc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-sfantul-stefan-din-capitala-a-fost-demis-dupa-neregulile-descoperite-de-anpc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-sfantul-stefan-din-capitala-a-fost-demis-dupa-neregulile-descoperite-de-anpc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-sfantul-stefan-din-capitala-a-fost-demis-dupa-neregulile-descoperite-de-anpc/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-sfantul-stefan-din-capitala-a-fost-demis-dupa-neregulile-descoperite-de-anpc/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *